Scandalul rușinos în care a fost târât liderul sindicatului Pro Lex al vameșilor de la Siret nu avea cum să rămână fără ecouri la nivel național. Vasile Lincu, liderul național al Pro Lex, a declarat că ceea ce s-a petrecut în cazul lui Ioan Tudor denotă frica de a nu deranja pe cineva. „Acțiunile care s-au derulat în acest caz sunt vădit ilegale și exagerate, iar conducerea instituției care a luat măsurile respective ar trebui să explice cu argumente serioase ce s-a petrecut. Au mai fost și alte cazuri în țară de acest fel, dar niciodată nu am întâlnit o asemenea precipitare”, a declarat Vasile Lincu. Acesta a completat că pentru promovarea unei persoane trebuie îndeplinite o serie de condiții atât cu privire la studii, cât și profesionale, iar schimbarea din funcție trebuia făcută cu avizul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, ceea ce nu s-a întâmplat. „Nu i s-a imputat nimic, nu este cercetat în nici un dosar, iar singura concluzie ar fi că și-a făcut treaba mai mult decât trebuia și a deranjat pe cineva anume”, a concluzionat Vasile Lincu.
Scurt istoric al scandalului de la Siret
Toată nebunia a început pe 12 august, la șapte zile după ce Ioan Tudor a fost numit cu delegație, pentru o perioadă de 6 luni, la conducerea Biroului Vamal Siret. La acea dată, Ioan Tudor a fost schimbat din funcția de director și, probabil pentru a i se închide gura, a fost numit, tot cu delegație, până pe 31 decembrie 2010, în funcția de director adjunct al Biroului Vamal Siret. Pentru că a avut curajul să se adreseze presei, Ioan Tudor a fost sancționat din nou, iar pe 17 august a fost eliberat și din această funcție, bașca s-a trezit detașat pentru 60 de zile la Vama Suceava. Toate schimbările nu au avut nici un fel de justificare, iar directorul executiv al Direcției Regionale pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași, Mihai Arcana, s-a încurcat în explicații penibile despre cazul Ioan Tudor.
Cert este că în acest caz au fost încălcate mai multe legi și dispoziții interioare ale ANAF, fapt care duce la ideea că în Vama Siret trebuie să fie șef doar cine trebuie. De altfel, Ioan Tudor și-a exprimat intenția să acționeze instituția în judecată, iar colegii săi de la sindicatul central al Pro Lex au anunțat că-l vor sprijini în demersurile sale.
Susținere
Sindicatele centrale iau atitudine în cazul abuzurilor din Vama Siret
