Lideri sindicali au declarat, după întâlnirea cu delegația Fondului Monetar Internațional, că Valea Jiului poate exploda în câteva zile din cauza imposibilității plății salariilor, fiind posibilă o nouă mineriadă în cazul în care Guvernul nu intervine urgent.
Liderul sindical de la mina Livezeni, Adrian Jurcă, a declarat luni, după întâlnirea cu FMI, că sindicaliștii au prezentat problemele atât din minerit cât și din alte companii cu capital de stat și au cerut atât Fondului, cât și Băncii Mondiale să solicite Guvernului să intervină urgent în aceste sectoare.
„Am explicat FMI că avem nevoie urgentă de un plan social de restructurare și de reorganizare în Valea Jiului, este nevoie de intervenția urgentă a Guvernului în problema Văii Jiului prin înființarea celor două companii energetice din care să facă parte și Compania Națională a Huilei (CNH)”, a declarat Adrian Jurcă.
Liderul sindical a subliniat că, din 3 ianuarie, CNH funcționează fără subvenție și toată producția vândută acoperă decât 80 la sută din plata salariilor.
„Suntem într-o situație foarte critică, Executivul nu-și mai poate permite ca celelalte guverne să împingă problema Văii Jiului până la alegeri și după alegeri să vedem ce facem”, a mai spus Adrian Jurcă.
Liderul sindical a precizat că FMI este de acord cu aproximativ toate solicitările sindicatelor și va cere Guvernului să ia măsuri urgente.
„Este o problemă foarte urgentă, Valea Jiului poate exploda în câteva zile din cauza imposibilității plății salariilor, nu vreau să mă gândesc ce vor face 8.700 de oameni dacă nu-și vor primi salariile. Este posibilă o nouă mineriadă”, a spus Jurcă.
Ministrul Economiei, Ion Ariton, a declarat că joi, va avea loc a întâlnire la care vor participa ministrul Muncii, Ioan Botiș, și ministrul de Finanțe, Gheorghe Ialomițianu, în cadrul căreia se va lua o decizie cu privire la restructurarea minelor.
El a spus că nu vrea ca acest sector să dispară, precizând că dorește sprijinirea mineritului și crearea de locuri de muncă în zonă.
„Joi, vom avea o nouă întâlnire cu conducerea (CNH – n.r.) și sindicate pentru a lua o decizie finală cu ceea ce se întâmplă în Valea Jiului, deci cu restructurarea pe care am început-o și vrem să o finalizăm pentru a da un moment de liniște și de echilibru celor care lucrează în sistem, în minerit. Așa cum am mai declarat, nu vrem ca acest sector să dispară, dimpotrivă, vrem să sprijinim mineritul, și ne dorim crearea cât mai multor locuri de muncă în această zonă și, bineînțeles, dacă va fi nevoie, la un moment dat, și de soluții alternative”, a spus Ariton.
„Ne dorim să creăm condiții de muncă mult mai bune în mină”, a mai spus Ariton.