Sindicate din educație, despre amânarea plăților câștigate în instanță: Imixtiune în actul justiției



Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) și Federația Educației Naționale (FEN) protestează față de decizia privind amânarea până în 2016 a plății drepturilor salariale restante câștigate în instanțe, acuzând o nouă imixtiune a clasei politice în actul justiției.
FSLI face apel la deputați să nu susțină proiectul privind amânarea plății drepturilor restante ale bugetarilor care au acționat statul în judecată.
Reprezentanții FSLI au anunțat că în ziua votului din Plenul Camerei Deputaților o delegație a federației va depune un memoriu la Parlament prin care va solicita deputaților să nu voteze favorabil acest proiect de act normativ.
„Considerăm că punerea în aplicare a acestei decizii reprezintă un abuz, dar și o încălcare gravă a principiilor unui stat de drept. Din păcate, hotărârile justiției sunt din nou încălcate, iar rolul puterii judecătorești este minimalizat”, a declarat președintele FSLI, Simion Hancescu.
FSLI a precizat că are peste 170.000 de membri de sindicat care au câștigat în instanță majorarea salariilor cu 33,4 la sută pentru perioada octombrie 2008 – decembrie 2009, potrivit Legii 221/2008.
„Colegii noștri nu au intrat în posesia acestor drepturi din cauza Guvernului României care a avut alte «priorități» decât respectarea unor drepturi cetățenești”, se arată într-un comunicat remis, vineri, agenției MEDIAFAX.
Și Federația Educației Naționale (FEN) consideră că amânarea plăților pentru drepturile salariale câștigate în instanță este o nouă imixtiune a clasei politice în actul de justiție.
„Observ că actuala coaliție de guvernare nu mai are curajul să-și asume amânarea acestor plăți printr-un act normativ emis de Executiv și se folosește de parlamentari pentru a face acest lucru. Mulți dintre angajații din învățământ au sume mari de primit în urma unor procese câștigate în instanță. În condițiile în care salariile sunt foarte mici, mulți dintre profesori se bazau pe acești bani care urmau să se plătească începând de anul viitor. Ținem să le amintim parlamentarilor că au mai păcălit odată cadrele didactice, prin adoptarea Legii 221/2008. În condițiile în care vor vota aceast proiect de lege s-ar putea să aibă o surpriză. Le transmit tuturor aleșilor un singur lucru: să nu ajungă profesorii să facă anticampanie pentru că, dacă vom lua această decizie, nu știu câți dintre actualii deputați și senatori vor mai prinde un mandat”, a declarat președintele FEN, Constantin Ciosu.
FEN solicită Executivului și urgentarea stabilirii sectoarelor de activitate pentru începerea negocierii contractului de muncă unic la nivel de învățământ și stabilirea unui salariu minim în Educație.
„În condițiile în care rezultatele la examenul de Bacalaureat au arătat adevărata față a sistemului, consider că a venit momentul ca Guvernul să-și stabilească prioritățile. Este clar că România nu are fondurile necesare pentru a susține toate sectoarele de activitate, însă fără o școală de calitate criza va continua. Este nevoie de investiții majore în învățământ și în resursa umană din sistem”, a precizat președintele FEN.
Deputații din Comisia de Buget-Finanțe au decis, miercuri, să prelungească termenul de plată a drepturilor câștigate în justiție de către bugetari de la 31 decembrie 2012 – cât era prevăzut în OUG 71/2009 – la 31 decembrie 2016 și să modifice și procentele anuale de returnare a sumelor respective.
„Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la 31 decembrie 2011, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel: în anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu, în anul 2013 se plătește 10% din valoarea titlului executoriu, în anul 2014 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu, în anul 2015 plătește 25% din valoarea titlului executoriu, în 2016 se plătește 35% din valoarea titlului executoriu”, potrivit raportului preliminar adoptat în unanimitate de Comisia de Buget-Finanțe.
Deputații au adus această modificare în condițiile în care OUG nr. 71/2009 prevedea că sumele devenite executorii până la data de 31 decembrie 2009 erau plătite astfel: în anul 2010 – 34% din valoarea titlului executoriu, în 2011- 33%, în 2012 – 33%.
Agenția MEDIAFAX a prezentat, în luna aprilie, un document care releva că Guvernul ia în calcul reducerea drastică a sumelor care trebuie plătite anul viitor bugetarilor cu titluri judecătorești executorii, de la 34% la doar 5% din total, astfel încât să își poată onora angajamentul de recuperare integrală a tăierilor salariale pentru toți angajații din sectorul public.
Reducerea era argumentată prin faptul că plata acestor drepturi salariale în cuantumul prevăzut în prezent de lege nu ar mai face posibilă respectarea angajamentului guvernamental față de partenerii sociali de a recupera reducerile salariale decise în 2010.
„Plata în anul 2012 a hotărârilor judecătorești în cuantumul prevăzut de OU 71/2009 nu ar mai face posibilă respectarea angajamentului Guvernului față de partenerii sociali, respectiv recuperarea reducerilor salariale aprobate în cursul anului 2010. Având în vedere impactul bugetar considerabil asupra cheltuielilor de personal al hotărârilor judecătorești, se propune o altă formulă de plată eșalonată a acestora, respectiv 5% în anul 2012, reprezentând 0,5 miliarde lei, astfel încât să se poată acorda și majorări salariale în anul 2012 care să permită recuperarea integrală a diminuării salariilor din anul 2010”, se arăta în document.
Suma totală aferentă titlurilor executorii obținute de bugetari până la 31 decembrie 2010 era indicată la circa 7,5 miliarde lei, astfel că anul viitor ar trebui plătite titluri în sumă de circa 3 miliarde lei, reprezentând 0,5% din Produsul Intern Brut estimat pentru 2012, inclusiv inflația.