Sindicat: 450 de deținuți au fost evacuați de urgență săptămâna trecută din Penitenciarul Iași pentru că exista risc să se prăbușească imobilul



ANP a dispus, săptămâna trecută, evacuarea de urgență a Corpului A al Penitenciarului Iași, acesta fiind clasificat de la începutul anului 2017 în clasa de risc seismic I și populat cu peste 450 de deținuți, anunță, miercuri, Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP), informează Mediafax.
Sindicaliștii spun că această clădire de detenție, deși are un risc ridicat de prăbușire și pune astfel în pericol viață personalului și a deținuților pe care-i adăpostește, nu se află pe lista de investiții și de modernizare a sistemului penitenciar, cu toate că situația era cunoscută de către ministrul Justiției.
„Corpul A al Penitenciarului Iași are cinci secții de deținere și este o construcție fără fundație cu parter și un etaj, iar în prezent încă mai este populat cu peste 100 de deținuți, nefiind posibilă relocarea acestora în zona Moldovei, din lipsa de spații. Conform estimărilor noastre bazate pe suprafața construită și raportate la nivelul de siguranță a deținerii specific regimului de detenție semi-deschis, estimăm că reabilitarea acestui corp de clădire ar costa aprox. 7 milioane de euro, iar reconstrucția aprox. 4,5 milioane de Euro, după reproiectarea pentru aproximativ 250 de deținuți și cu respectarea standardului de 4mp/deținut’, se arată într-un comunicat de presă al Federației Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP).



Recomandări

Sindicat: Birchall și Teodorovici nu-și onorează angajamentele privind bugetul penitenciarelor

Angajații din penitenciare declanșează proteste: Vor picheta Ministerul Justiției și ANP

La ce sume s-ar ridica despăgubirea deținuților. Calculul FSANP: Premiile pentru infractori costă bugetul 550 de milioane euro

Federația Sindicatelor ANP: Ministrul Justiției nu a realizat niciun proiect de modernizare a penitenciarelor

Protest al polițiștilor și angajaților din penitenciare în fața Guvernului

Sindicatele din penitenciare, acuzații grave: Peste o mie de deținuți au intrat sau reintrat în închisori în ultimele două luni, după aplicarea recursului compensatoriu. Cine răspunde!?