Sindicaliștii trec, liderii de sindicat rămân

Fabrica de celuloză și hârtie „Ambro”, de fapt ce-a mai rămas din ea, moare, dar conducerea societății care a pus mâna pe-aceasta nu se predă. Deocamdată nu se predă, semn că încă mai poate scoate ceva bani din întreprinderea care, după cum se mișcă, va fi predată la cheie în curând, iar cheia potrivită o vor avea firmele specializate în demolări. Când au luat fabrica, francezii de la Rossmann vorbeau ceva despre piața de desfacere pe care o au, investițiile pe care le vor face și numărul locurilor de muncă pe care le vor crea, într-un cuvânt, vorbeau despre viitorul luminos al societății comerciale. Un viitor luminos și la pungă gros. La punga fabricată la „Ambro”, evident. Însă, francezii, care s-au dovedit a fi un fel de francofoni mai francofoni decât românii, una au spus și alta au făcut. Cel mai bine și mai bine, rossmannienii, un fel de rosalieni de-ai noștri, din Suceava, numai că mai bine școliți și mai bine îmbrăcați, au demonstrat că știu să facă profit, dar și disponibilizări, dintr-alea europene, nu prostii dintr-astea românești. La un moment dat, investitorii francezi din Franța au făcut atâtea disponibilizări încât au trebuit să închidă fabrica. Un lucru firesc pentru niște investitori strategici din Franța, în condițiile în care România începuse să dea semne că vrea să devină o țară cât de cât normală, iar pe piața estică apăruseră noi țări în care economia, trezită brusc din somn, trebuia ajutată să devină de paiață până să se transforme într-una de piață. Totuși, rossmannienii n-au abandonat de tot Suceava și au revenit pentru a demonstra că încă mai există și încă se mai poate. S-au făcut reangajări, fabrica a fost repornită, s-a făcut ceva producție, însă totul nu a ținut decât câteva luni. După aia, valurile de concedieri au început să curgă valuri-valuri. Ultimul val va veni pe 22 noiembrie și va rade 278 de posturi. Anunțul a fost făcut de Costel Buta care este lider de sindicat tocmai de când peste țară s-a așternut democrația. Aia prost înțeleasă. La „Ambro” s-au schimbat proprietari, s-au schimbat directori, s-au schimbat șefi de secție, numai domnul Buta a rămas neschimbat. Neschimbat e un fel de-a spune fiindcă acesta de când e șef a luat mai multe kilograme în greutate și mai mulți bani în buzunar. Și sub francofonii de români, și sub francofonii de francezi, sindicaliștii de la „Ambro” au fost de neclintit și au dus-o bine. Însă, numai prin reprezentantul lor, prin șeful lor, Costel Buta. Deci, sindicaliștii trec (în șomaj), iar liderul de sindicat rămâne (șef). Da, dar cineva trebuie să rămână să închidă lumina, nu-i așa?