Sindicaliștii din învățământ spun că sunt mulțumiți de majorarea cu zece la sută a salariilor cadrelor didactice debutante, cu definitivat și cu gradul didactic II, începând de la 1 ianuarie 2008, dar vor continua protestele și pentru rezolvarea celorlalte probleme.
Parlamentarii au votat, miercuri, majorarea cu zece la sută a salariilor cadrelor didactice debutante, cu definitivat și cu gradul didactic II, începând de la 1 ianuarie, soluționându-se astfel una dintre principalele probleme ale sindicaliștilor care au pichetat sediile Parlamentului și Guvernului și Ministerului Economiei și Finanțelor.
„În acest fel s-a soluționat favorabil una dintre cele mai importante revendicări ale salariaților din învățământ. Mulțumim pe această cale parlamentarilor care au înțeles justețea demersului nostru privind necesitatea eliminării acestei discriminări generate de intrarea în vigoare a Legii nr. 220/2007 și care au votat acest amendament”, a comunicat Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI).
Liderii FSLI și Federației „Spiru Haret” spun însă că vor continua acțiunile de protest până la soluționarea favorabilă a tuturor solicitărilor sindicaliștilor, ale căror drepturi și interese le reprezintă.
„Îi asigurăm pe membrii noștri că ne vom concentra eforturile pentru a începe negocierile privind creșterile salariale care se vor acorda în anul 2008 și o nouă lege de salarizare în sistemul educațional și că vom continua să facem presiuni în vederea acordării, în luna decembrie a acestui an, a premiului anual sau a salariului aferent acestei luni”, afirmă liderii FSLI.
În urma acțiunilor de protest de miercuri, ale cadrelor didactice afiliate la FSLI și Spiru Haret, Parlamentul României a acceptat amendamentul privind majorarea suplimentară cu zece la sută a salariilor cadrelor didactice debutante, cu definitivat sau gradul II.
„Rămâne de văzut în ce măsură Guvernul României și Ministerul Economiei și Finanțelor vor răspunde celorlalte revendicări al noastre, a căror rezolvare depinde de voința lor”, spun sindicaliștii Spiru Haret, într-un comunicat de presă.
Peste două sute de membri ai Federației Sindicatelor Libere din Învățământ au pichetat, miercuri, sediile Guvernului și Parlamentului și Ministerului Economiei și Finanțelor, cerând, printre altele, majorări salariale pentru o parte a cadrelor didactice, acordarea unitară a tichetelor cadou și a premiului anual în decembrie. Membrii Federației „Spiru Haret” au recurs, tot miercuri, și la o grevă de avertisment de două ore.
FSLI și Spiru Haret au o listă care cuprinde cinci revendicări, prima dintre ele fiind acordarea, începând cu data de 1 ianuarie 2008, a unei majorări salariale de zece la sută pentru cadrele didactice debutante, cele cu definitivat sau cu gradul didactic II, pentru a se elimina discriminările create prin acordarea acestei majorări salariale cadrelor didactice cu gradul didactic I, ca urmare a aplicării Legii nr. 220/2007.
Sindicaliștii mai cer, acordarea, în mod unitar și nediscriminatoriu, la nivel național, începând cu prima zi a anului viitor, a tichetelor cadou pentru toți salariații din învățământ.
De asemenea, ei solicită emiterea, în regim de urgență, a unui act normativ care să prevadă acordarea, în luna decembrie 2007, a premiului anual aferent acestui an sau a salariului pe luna decembrie, având în vedere faptul că marea majoritate a trezoreriilor județene dispun de fondurile necesare pentru plata acestor drepturi salariale.
Sindicaliștii cer începerea, în regim de urgență, a negocierilor privind creșterile salariale care vor fi acordate în anul 2008 salariaților din învățământ și ca acestea să fie de cel puțin 50 la sută, procent care ar asigura micșorarea decalajului dintre salariile personalului din educație și cele ale angajaților din alte sectoare bugetare.
Membrii celor două federații mai solicită elaborarea, de către Guvern, a unui proiect de lege privind salarizarea personalului din învățământ prin care să se asigure acestei categorii de salariați recunoașterea locului și importanței sociale, printr-o remunerare corespunzătoare.