Sindicaliștii pichetează miercuri sediul Guvernului și amenință cu mitinguri de săptămâna viitoare

Sindicaliștii încep de miercuri să picheteze sediul Guvernului și de săptămâna viitoare vor organiza, zilnic, mitinguri pe traseul Piața Revoluției, Piața Victoriei, Arcul de Triumf, pentru că Executivul nu a aprobat majorarea salariului minim, a declarat, marți, liderul Cartel Alfa, Bogdan Hossu.
Președintele Confederației Naționale Sindicale „Cartel Alfa”, Bogdan Hossu, a declarat, pentru MEDIAFAX, că sindicaliștii vor picheta sediul Guvernului între orele 9.00 și 12.00, pentru a cere majorarea salariului minim la 600 de lei din 1 iulie.
Hossu a precizat că sindicaliștii au autorizație pentru a picheta sediul Guvernului până vineri inclusiv, la acțiunea de protest de miercuri fiind așteptate între 200 și 300 de persoane.
Președintele CNSLR Frăția, Marius Petcu, și vicepreședintele BNS, Ovidiu Jurca, au confirmat, pentru MEDIAFAX, că vor participa, miercuri, la acțiunea de protest din fața sediului Guvernului.
Bogdan Hossu a precizat că în cursul zilei de marți a fost solicitată și autorizația pentru organizarea, începând de luni, a unor mitinguri, timp de două săptămâni, pe traseul Piața Revoluției – Piața Victoriei – Arcul de Triumf.
Liderii celor trei confederații sindicale au mai spus că vor da curs invitației premierului Călin Popescu Tăriceanu de a participa la consultări, joi, la Palatul Victoria.
Premierul Călin Popescu Tăriceanu a transmis o invitație liderilor principalelor confederații sindicale pentru a participa, joi, la Palatul Victoria, la consultări pe teme aflate în atenția sindicatelor și a Guvernului. La întâlnire vor mai participa ministrul Economiei și Finanțelor și ministrul Muncii, a anunțat Executivul.
Sindicaliștii confederațiilor CNSLR Frăția, Cartel Alfa și BNS au început, miercurea trecută, acțiunile de protest, pichetând, timp de trei ore, sediile ministerelor Muncii și Finanțelor. Aceștia au anunțat că vor picheta sediile celor două ministere și ale prefecturilor din țară aproximativ două săptămâni, timp în care pregătesc un miting de amploare în gața Guvernului, dacă Executivul nu va aproba până atunci majorarea salariului minim de la 500 la 540 de lei, așa cum s-a angajat în protocolul încheiat în decembrie anul trecut.
Reprezentanții Guvernului și cei ai sindicatelor și patronatelor au convenit, în 11 decembrie 2007, ca din 2008 să fie un singur salariu minim unic pe economie, în primul semestru nivelul acestuia fiind stabilit la 500 de lei și, dacă indicatorii economici vor permite, la 540 lei, din semestrul al doilea.
Ministrul Economiei și Finanțelor, Varujan Vosganian, a declarat, luni, că respinge solicitarea sindicatelor privind creșterea salariului minim pe economiei la 540 lei, deoarece nu au fost îndeplinite criteriile privind ținta de inflație și productivitatea muncii.
El a precizat că cele trei criterii care trebuie îndeplinite pentru ca salariul minim să urce sunt nivelul Produsului Intern Brut (PIB), inflația și productivitatea, din care doar nivelul PIB a fost realizat.
„Este nevoie de un protocol între patronate și sindicate, prin care sindicatele să justifice prin productivitate creșterea salariului (…) BNR trebuie să valideze că suntem în ținta de inflație”, a spus ministrul.
Premierul Călin Popescu Tăriceanu a declarat, miercurea trecută, că majorarea salariului minim nu este oportună în acest moment și ar reprezenta o decizie iresponabilă și contraproductivă cu efecte inflaționiste, făcând apel către sindicate pentru a înțelege că politica salarială trebuie corelată cu indicatorii economici.
Șeful Guvernului a amintit că hotărârea de guvern de la sfârșitul anului trecut precizează clar că salariul minim poate fi majorat la 540 lei de la 1 iulie în funcție de anumite condiții, respectiv evoluția creșterii economice, a productivității muncii și a inflației, și a făcut apel către sindicate pentru a înțelege că politica salarială trebuie corelată cu indicatorii economici.
În urma declarației premierului, sindicalișii au anunțat că nu mai vor majorarea salariului minim de la 500 la 540 de lei, așa cum au solicitat inițial, ci la 600 de lei, de la 1 iulie.

Recomandări

Deputatul AUR Veronica Grosu solicită Guvernului să aprobe programe de susținere a creditării companiilor și produselor românești

Petru Negrea critică intenția Guvernului „de a vinde tot”, de la Portul Constanța și până la companiile din energie

Deputatul AUR Petru Negrea solicită explicații Guvernului privind dezechilibrul grav între investițiile străine și retragerea profiturilor din România

Deputatul AUR, Petru Negrea, solicită explicații Guvernului privind dezechilibrul grav între investițiile străine și retragerea profiturilor din România
Deputatul AUR, Petru Negrea, solicită explicații Guvernului privind dezechilibrul grav între investițiile străine și retragerea profiturilor din România

Sindicaliștii din învățământul sucevean cer directorilor de școli și inspectorilor să fie „de partea corectă a baricadei” și să le susțină protestele

Deputatul AUR Petru Negrea: „Guvernul tratează Parlamentul ca pe o simplă anexă, ignorând românii și dezbaterea democratică”