Sindicaliștii din sistemul medical vor declanșa ample proteste, în cazul în care salariile mici nu vor fi majorate cu 25 la sută, o hotărâre în acest sens urmând a fi luată, joi, de membrii Consiliului Național Sanitas, a declarat, miercuri, liderul Sanitas Iași, Viorel Tănase. „Cerem ca măcar lefurile mici să fie majorate cu 25 la sută. Este vorba despre salariile de mizerie, de 600 de lei, pe care le încasează infirmierii și îngrijitorii. Dacă nu avem un răspuns clar, vom declanșa în cel mai scurt timp proteste”, a afirmat Viorel Tănase, citat de corespondentul MEDIAFAX.
El a spus că, la Iași, conducerea Sanitas are deja 5.400 de semnături de la membrii de sindicat care s-au pronunțat pentru declanșarea protestelor, acestea fiind strânse încă din toamnă, când greva Sanitas a fost suspendată.
„Din 7.600 de membri Sanitas în județul Iași, avem deja 5.400 de semnături. Putem începe protestele și în 48 de ore dacă la nivel național se decide asta. Nu cerem decât respectarea acordului încheiat toamna trecută. Nu e nimic peste limita normalului și nici nu depășim limita bunului simț”, a spus Viorel Tănase.
El a afirmat că există o nervozitate în creștere în rândul sindicaliștilor Sanitas, adăugând că aceștia așteaptă un semnal clar din partea Guvernului.
„Dacă și cei care conduc țara se sacrifică și își reduc salariile, atunci înțelegem că sacrificiul e pentru toți și ne vom sacrifica și noi. Dacă se pune problema ca doar noi să ne sacrificăm, atunci nu vom mai accepta această situație”, a mai spus liderul Sanitas Iași.
Săptămâna trecută, aproximativ o sută de angajați din rețeaua de medicină școlară din Iași au protestat în fața Prefecturii față de neacordarea salariilor pe luna decembrie, iar ministrul Sănătății, Ioan Bazac, aflat la Iași la instalarea noului prefect, a fost întâmpinat de protestatari cu coji de cartofi și pâine uscată.
Acțiunea de protest s-a desfășurat în timpul ceremoniei de instalare în funcție a noului prefect al județului Iași, la care au participat liderul PSD Mircea Geoană, dar și miniștrii PSD, printre care ministrul Sănătății Ioan Bazac. Protestatarii au așezat pe scările Prefecturii două farfurii în care au pus coji de cartofi și bucăți de pâine uscată.