Protest

Sindicaliștii din Sănătate, în grevă de solidaritate, la finele lunii



Angajații din sistemul sanitar vor participa la greva din 31 mai, a anunțat ieri președintele Uniunii Județene Sindicale Sanitas Suceava, Ana Ionescu, care a arătat că protestul salariaților din Sănătate este făcut în semn de solidaritate cu cel al profesorilor.
Ionescu a precizat că acțiunea de la finele lunii va respecta legislația în vigoare, ceea ce înseamnă că se va asigura 30% din activitate. Prin urmare, personalul medical va fi la serviciu pentru a asigura permanența la rezolvarea urgențelor, însă intervențiile care pot fi amânate, inclusiv cele chirurgicale, vor fi amânate.
Potrivit normelor în vigoare, „solidarii” nu au voie să facă grevă decât o zi și doar cu acordul a cel puțin jumătate din numărul membrilor de sindicat. Ana Ionescu a declarat ieri că după greva din 31 mai se va stabili și calendarul acțiunilor revendicative viitoare.
„Sindicaliștii solicită ca reducerea cu 25% a veniturilor să nu se aplice și la angajații care au salarii mici. Îmbrățișăm reforma, dar noi privim problema și prin prisma protecției salariale”, a punctat președintele Sanitas Suceava, sindicat care numără 2.500 de membri.



Recomandări

Protest pe cod roșu de ploaie față de amânarea unor plăți cu un an, pentru angajații din educație

Protest pe cod roșu de ploaie față de amânarea unor plăți cu un an, pentru angajații din educație
Protest pe cod roșu de ploaie față de amânarea unor plăți cu un an, pentru angajații din educație

Plăți amânate cu un an pentru angajații din educație. „Nu sunt un cadou, ci un drept recunoscut în justiție”

Plăți amânate cu un an pentru angajații din educație. „Nu sunt un <cadou>, ci un drept recunoscut în justiție”
Plăți amânate cu un an pentru angajații din educație. „Nu sunt un <cadou>, ci un drept recunoscut în justiție”

”Creșterea normei de predare cu două ore nu este fezabilă”, susțin sindicaliștii din învățământul sucevean

Angajați din învățământul preuniversitar au pichetat joi, pentru a șaptea zi, sediul Ministerului Educației
Angajați din învățământul preuniversitar au pichetat joi, pentru a șaptea zi, sediul Ministerului Educației