Sindicaliștii din învățământul preuniversitar sucevean se pregătesc de acțiuni de protest, acestea fiind programate săptămâna viitoare.
Potrivit prof. Giani Leonte, liderul Alianței Sindicatelor din Învățământ Suceava (ASIS), „am programat o acțiune de pichetare a Prefecturii județului pentru data de 20 mai. Revendicările noastre au fost formulate de mai multe ori până acum, însă nu și-au găsit rezolvarea, astfel că dorim să atragem din nou atenția asupra acestora”.
Sindicaliștii vor să tragă un semnal de alarmă asupra unor probleme ale angajaților din învățământ, precum nedecontarea cheltuielilor cu naveta cadrelor didactice, lefurile scăzute ale profesorilor debutanți și ale personalului nedidactic. Totodată, sindicaliștii mai vor și modificarea anumitor prevederi din Legea Educației Naționale, acordarea gradației de merit și pentru personalul didactic auxiliar, introducerea posibilității dobândirii de către cadrele didactice a celei de-a doua specializări, prin programe de conversie profesională, cu finanțare de la bugetul de stat, reintroducerea sporului de doctorat, posibilitatea pensionării anticipate, cu cel puțin trei ani înainte de împlinirea vârstei standard de pensionare, regândirea programelor școlare și a sistemului de evaluare a elevilor.
Alte nedreptăți semnalate de sindicaliști
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, structură la care este afiliată și ASIS Suceava, a trimis o adresă Ministerului Educației prin care semnalează o serie de probleme în domeniul salarizării personalului didactic și didactic auxiliar.
Sindicaliștii supun atenției ministerului de resort problema salarizării profesorilor pentru învățământul preșcolar, a profesorilor pentru învățământul primar și a profesorilor pentru instruire practică.
Potrivit lui Giani Leonte, „în Legea Educației Naționale sunt prevăzute aceste posturi, însă, în realitate, categoriile menționate sunt plătite după Legea Salarizării 63/2011 în care nu sunt prevăzute aceste funcții. Așadar, ei sunt plătiți la nivelul de educatori, învățători, chiar dacă au diplomă de studii superioare”.
Sindicaliștii mai cer ministerului modificarea modului de calcul al indemnizației de dirigenție. Această indemnizație ar trebui să reprezinte 10% din salariul de bază. De menționat că profesorii care nu au normă întreagă nu primesc integral acest procent, acesta fiind calculat în funcție de numărul de ore pe care dascălul le are în școala în care are ore de dirigenție.
„Indiferent de norma de predare, activitatea de dirigenție implică același volum de muncă, astfel că fiecare profesor care are ore de dirigenție trebuie să primească 10%”, spune Giani Leonte.
Cât despre cadrele didactice care sunt încadrate la plata cu ora, sindicaliștii spun că aceștia sunt discriminați din punct de vedere salarial, dat fiind faptul că ei prestează aceeași activitate didactică ca și cadrele didactice titulare sau suplinitoare.
„Cuantumul unei ore în regim de plata cu ora ar trebui să fie egal cu cel al unei ore din norma didactică de bază”, arată sindicaliștii.
O altă revendicare a acestora face referire la salarizarea cadrelor didactice care au absolvit colegiul cu durată de 3 ani sau institut pedagogic, cărora li se echivalează studiile cu ciclul I de studii universitare de licență. Sindicaliștii spun că salarizarea acestora trebuie să fie făcută corespunzător studiilor echivalate.