Sindicaliștii din Educație nu acceptă oferta Guvernului de majorare a salariilor cadrelor didactice cu 28 la sută în două etape și continuă protestele anunțate, considerând propunerea Executivului „o bătaie de joc”.
„Oferta Guvernului este o bătaie de joc, nu se pune problema s-o accepte nici un profesor. Prin această ofertă, premierul Tăriceanu ne consideră proști, dar îi reamintim că aproximativ 80 la sută dintre cadrele didactice au studii superioare”, a declarat, aseară, pentru MEDIAFAX, președintele Federației Spiru Haret, Gheorghe Isvoranu.
La rândul său, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, Aurel Cornea, consideră această ofertă „o diversiune ordinară”.
„Oferta n-are legătură cu realitatea. Tăriceanu sfidează reglementările elementare ale democrației. Oferta făcută aseară nu a fost discutată cu sindicatele. Este evident că această ofertă este făcută de nespecialiști pentru că, dacă se aplică, se ajunge la o aplatizare a salariilor în învățământ”, a declarat Cornea.
Liderul FSLI a adăugat că toate cadrele didactice speră ca astăzi, Curtea Constituțională să declare neconstituțională Ordonanța de amânare a aplicării majorării salariale cu 50 la sută pentru profesori.
„Vom lupta până la capăt, pentru că avem o lege și ea trebuie respectată”, a precizat Cornea.
Președintele Federației Alma Mater, Răzvan Bobulescu, califică și el oferta Guvernului drept „o aberație”.
„Propunerea guvernului Tăriceanu este o aberație. Premierul chiar ne împinge în grevă. Speranța noastră stă în decizia Curții Constituționale de astăzi”, a declarat liderul Federației Alma Mater.