Sindicaliștii din învățământ sunt nemulțumiți că ministrul Mihail Hărdău nu a susținut și în Comisiile reunite de buget-finanțe transferarea unor fonduri din bugetul Ministerului Educației pentru 2007 de la capitolul investiții la cel de salarii, deși la discuțiile anterioare a fost de acord cu amendamentul.
Comisiile reunite de buget-finanțe au respins, luni, amendamentul referitor la redistribuirea a 420 milioane de lei de la capitolul de investiții spre fondul de salarii. În această situație, profesorii vor primi în plus 7 procente de la 1 aprilie 2007 și 11 la sută din octombrie.
Dacă amendamentul privind redistribuirea ar fi primit aviz pozitiv, salariile profesorilor ar fi crescut cu 7 la sută de la 1 ianuarie și 15 la sută de la 1 octombrie.
Liderul Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), Aurel Cornea, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că ministrul Educației și Cercetării, Mihail Hărdău, s-a opus avizării amendamentului care prevedea transferarea a 420 de milioane de lei, care reprezintă 0,11 la sută din PIB, de la capitolul de investiții către salarii. El a precizat că anterior, în cadrul disuțiilor de la Comisiile de învățământ, Hărdău fusese de acord cu acest amendament.
Cornea a adăugat că ministrul Educației și-a motivat decizia prin faptul că transferul de fonduri ar duce la o destabilizare macroeconomică, care generează inflație.
Totodată, Cornea s-a declarat nemulțumit și de faptul că profesorii sunt singura categorie de bugetari care nu vor primi prima de vacanță, echivalentul a 0,5% din PIB.
„Celelalte categorii de bugetari au primit 0,5 la sută din PIB pentru primele de vacanță, bani care sunt incluși în salarii, profesorii fiind singurii care nu beneficiază de acest drep”, a precizat Cornea.
Ministrul Finanțelor a menționat că primele sunt acordate doar pentru funcționarii publici, profesorii beneficiind de salarii și pe perioada vacanțelor.
Liderul sindical a afirmat că sindicaliștii din domeniu așteaptă ca acest proiect să fie dezbătut în plenul Parlamentului, urmând ca apoi să ia decizii pentru rezolvarea acestor probleme.
Președintele Federației „Spiru Haret”, Gheorghe Izvoranu, s-a declarat „stupefiat” de poziția ministrului Educației, care „își schimbă deciziile de la o săptămână la alta”.
„În acest amendament nu era vorba de o transferare a banilor dintr-o parte în alta, ci de o majorare a salariilor cadrelor didactice absolut normală cu încă patru procente, propunere făcută de Comisiile de învățământ din Parlament, pe care ministrul a refuzat-o”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Gheorghe Izvoranu.
Liderul Federației „Spiru Haret” a mai spus că este vorba de o chestiune politică, pornită de către Putere împotriva învățământului românesc.
Potrivit lui Izvoranu, prin poziția sa, ministrul Educației a influențat foarte mult votul negativ pe acest amendament din cadrul comisiilor reunite de buget -finanțe.
Purtătorul de cuvât al Ministerului Educației și Cercetării, Mircea Mureșan, a declarat, pentru MEDIAFAX, că ministrul Hărdău a susținut, luni, în comisiile reunite de buget-finanțe, punctul de vedere al Guvernului.
Întrebat de ce ministrul Educației și-a schimbat poziția în legătură cu acest amendament, Mureșan a explicat că în discuțiile anterioare, ministrul a fost „în principiu de acord”, iar luni, când „s-a pus problema exact, a susținut punctul de vedere al Guvernului”.
Supărare
Sindicaliștii din educație, nemulțumiți de respingerea suplimentării fondului de salarii






