Întâlnirea reprezentanților sindicaliștilor din învățământ și cei ai Guvernului nu a adus nicio ofertă concretă în sensul majorării salariilor cadrelor didactice, amenințarea cu boicotarea anului școlar rămânând valabillă, au declarat, ieri, lideri sindicali.
Comisia – din care fac parte miniștrii Educației și Cercetării, Mihail Hărdău, Finanțelor, Sebastian Vlădescu și Muncii, Solidarității Sociale și Familiei, Gheorghe Barbu – a propus ca salariul unui comisar șef (echivalentul fostului grad de colonel – n.r.), a cărui valoare nu a fost precizată, să constituie baza de la care se pleacă pentru salariile cadrelor didactice, a declarat Marius Nistor, președintele executiv al Federației Spiru Haret.
Reprezentanții Guvernului au afirmat că, în patru ani, salariul unui cadru didactic ar ajunge la 66 la sută din salariul unui comisar șef.
„Am considerat că e insuficient și am cerut mai multe detalii, pe care nu ni le-au oferit. Am cerut mai multe date legate și de alte categorii bugetare, cum ar fi magistrații, cei din administrația publică”, a precizat Nistor.
Comisia a considerat că nu este o idee bună ca profesorii să se raporteze la salariile magistraților, pentru că acest lucru ar însemna o creștere cu 273 la sută, iar majorarea este imposibil de suportat de la bugetul de stat, magistrați fiind 10.000 de persoane, iar impactul creșterii salariale nu este mare, față de cele 360.000 de cadre didactice.
„Din diagramele prezentate de guvernanți, dacă până acum învățământul ocupa a treia poziție din finalul clasamentului bugetarilor, după balerini, acum ocupăm a patra poziție, suntem înaintea balerinilor”, a precizat liderul Spiru Haret.
Liderii sindicali au precizat că dacă situația nu va fi rezolvată până în septembrie, „evenimentele se vor perpetua”, amenințând în continuare cu boicotarea anului școlar.
„La titularizarea din acest an, pentru 37.000 de locuri s-au prezentat 27.000 de participanți, ceea ce demonstrează cât de atractiv e domeniul educațional, salariile oferite nefiind pentru studenții bine pregătiți”, a explicat Nistor.
Întâlnirea de joi va fi urmată, săptămâna viitoare, de o alta, la care vor participa reprezentanții confederațiilor sindicale din toate domeniile bugetare.
Liderii sindicali din educație s-au întâlnit, joi, pentru prima dată, cu Comisia de monitorizare a acordului dintre sindicatele din învățământ și Guvern, constituită pentru a analiza stadiul protocolului semnat în noiembrie anul trecut și modalitățile de creștere a salariilor personalului din domeniu.
La întâlnirea de la sediul Ministerului Educației și Cercetării (MEdC) au participat, pentru prima dată, și ministrul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei, Gheorghe Barbu, cel al Finanțelor, Sebastian Vlădescu, precum și ministrul Educației, Mihail Hărdău și un consilier al primului-ministru.
Sindicatele au mai avut două runde de întâlniri, în lunile mai și iunie, dar de fiecare dată a fost prezent doar ministrul Educației și Cercetării. În 14 iunie, premierul Călin Popescu-Tăriceanu s-a întâlnit cu reprezentanții sindicatelor din învățământ, după ce a analizat, împreună cu ministrul Educației și Cercetării, Mihail Hărdău, și cu ministrul Finanțelor, Sebastian Vlădescu, proiectele din domeniul educației și modalitățile de finanțare a acestora.
În cadrul întâlnirii, reprezentanții Guvernului și liderii sindicali din educație au convenit să continue discuțiile privind modalitățile de creștere a salariilor personalului din învățământ, Executivul stabilind atunci să fie reprezentat la negocieri de către o comisie specială formată din membri ai Ministerului Educației și Cercetării, Ministerului Finanțelor Publice și Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei. De asemenea, Guvernul se angaja să continue demersurile de modificare a Legii privind salarizarea personalului bugetar.
Încălcarea acordului din noiembrie 2005 a fost de mai multe ori reclamată de cadrele didactice, în ultima vreme. Sindicaliștii din educație reproșează Guvernului că nu a îndeplinit două puncte ale acordului din noiembrie 2005, respectiv cel privind Legea salarizării din domeniul învățământului și investițiile de 1,1 milioane de euro în educație.
În prima jumătate a lunii iunie, sindicaliștii Federației „Spiru Haret” au pichetat sediul Guvernului, timp de două ore, protestul celor aproximativ 150 de persoane reprezentând un „avertisment” înainte de a fi organizate alte acțiuni sindicale. Președintele executiv al federației, Marius Nistor, afirma că sindicaliștii pregătesc forme de protes „dure”, având în perspectivă și neînceperea următorului an școlar.
În 28 noiembrie anul trecut, după mai mult de o lună de proteste ale cadrelor didactice și în urma numeroaselor runde de negociere, a fost semnat un acord între reprezentanții federațiilor sindicale din învățământul preuniversitar și universitar și cei ai Executivului. Președintele Băsescu s-a implicat în medierea conflictului dintre reprezentanții Guvernului și federațiile sindicale din învățământ.
Potrivit Executivului, salariile personalului didactic sau nedidactic urmau să fie majorate cu aproape 12 la sută (cu 5,5 la sută la 1 ianuarie 2006 față de nivelul din decembrie 2005 și cu 6 la sută de la 1 septembrie 2006, față de august 2006). În urma acestor majorări succesive, salariul mediu al cadrelor didactice ar urma să crească cu peste 1.250.000 lei vechi, reprezentând în termeni reali – suplimentar față de nivelul estimat al inflației – o creștere nominală de 4,51 la sută.





