Sindicaliștii din educație au încheiat mitingul și au plecat în marș spre Guvern



Sindicaliștii din educație au încheiat mitingul din Piața Constituției și au plecat în marș spre Guvern, liderii sindicali susținând că acțiunea este împotriva celor care au contestat o lege votată de proprii lor membri de partid. Protestatarii vor merge în marș spre Guvern pe traseul Piața Constituției – Bulevardul Unirii – Piața Unirii – Bulevardul I.C. Brătianu – Bulevardul N. Bălcescu – Bulevardul Gh. Magheru – Bulevardul Lascăr Catargiu – Piața Victoriei.
Reprezentanții sindicaliștilor din educație au precizat că atât în București, cât și în unele orașe din țară, în câteva unități școlare cursurile au fost suspendate miercuri.
Președintele executiv al Federației „Spiru Haret”, Marius Nistor, a respins afirmațiile unor politicieni potrivit cărora mitingul de miercuri ar reprezenta o formă de represiune împotriva Curții Constituționale.
„Acțiunea este împotriva celor care au contestat o lege votată de proprii lor membrii de partid. Mitingul a fost stabilit înainte de a se ști data la care se pronunță Curtea Constituțională. Azi n-am venit să cerem ceva, ci să luptăm pentru demnitatea noastră, să le arătăm actualilor politicieni că vremea lor se duce și că avem nevoie de o altă clasă politică pentru care învățământul să fie într-adevăr o prioritate”, a declarat Nistor.
La rândul său, președintele Federației „Alma Mater”, Răzvan Bobulescu, a spus că Guvernului Tăriceanu ar trebui să îi fie rușine pentru că nu-și respectă cuvântul dat.
„Acordul semnat în noiembrie 2005 prevedea ca până la 1 ianuarie 2007 să poată fi aplicată o lege a salariilor tuturor bugetarilor, dar aceasta nu există nici în octombrie 2008. Dacă ar fi existat, n-am fi fost puși astăzi la zidul oprobriului public. Nu este adevărat ce să spune că am avea salarii foarte mari. Un profesor universitar după 40 de ani de muncă are un salariu brut de 100 de milioane de lei (vechi – n.r.) și net de 50 milioane de lei, ceea ce nu înseamnă prea mult”, a declarat Răzvan Bobulescu.
Câteva mii de sindicaliștii din educație participă la mitingul și marșul organizate de Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), Federația Sindicatelor din Învățământ „Spiru Haret” și Federația Națională Sindicală „Alma Mater”. Sindicaliștii protestează față de acțiunea Guvernului care a contestat la Curtea Constituțională legea privind majorarea cu 50 la sută a salariilor cadrelor didactice.
În timpul mitingului din Piața Constituției sindicaliștii au cerut demisia Guvernului, apreciind că este o situație unică în România, inedită și paradoxală. Alături de cadre didactice, la protest participă și studenți.
„Guvernul ne-a scos în stradă din nou. Este un moment deosebit, o situație inedită și paradoxală. Inedită pentru că avem o lege votată în unanimitate în Parlament, care pentru prima dată acordă o majorare aproape de necesitățile cadrelor didactice din România și paradoxală pentru că Guvernul recunoaște că sunt bani în bugetul Educației pentru majorări salariale, dar nu vrea să le acorde. În egală măsură este paradoxală pentru că întreaga societate, întreaga clasă politică recunosc că profesorii în România au salarii de mizerie”, a declarat președintele FSLI, Aurel Cornea.
La mitingul din Piața Constituției protestatarii au adus cu ei un „catalog” pe care scrie: „Călin Popescu Tăriceanu – bolnav de Alzheimer – transferat la școală specială”, „Adomniței Cristian – exmatriculat, nota 4” și „Varujan Vosganian – nota 4, repetent”.
Câteva cadre didactice poartă costume tradiționale maramureșene și bat din tobe, iar un profesor este îmbrăcat în Moș Crăciun și flutură un sac gol.
Federația Educației Naționale (FEN) a anunțat că nu participă la mitingul de miercuri, luând în calcul posibilele riscuri ale unor efecte nedorite.
„Protestele legitime ale salariaților din învățământ ar putea avea un efect real numai după cunoașterea verdictului și a motivației Curții Constituționale. Până când Curtea nu se pronunță asupra constituționalității legii orice acțiune este sortită eșecului și poate duce la o iritare și mai mare a celorlalte categorii de salariați împotriva angajaților din învățământ. O astfel de acțiune nu poate avea decât un scop de imagine pentru organizatori și poate influența negativ hotărârea Curții Constituționale care ar putea să amâne verdictul. Singura formă de protest care ar putea avea un impact real și ar duce la aplicarea legii de majorare a salariilor este din punctul nostru de vedere greva generală”, se arată într-un comunicat de miercuri al FEN.
Direcția Generală de Poliție a Municipiului București a luat o serie de măsuri suplimentare pentru asigurarea bunei desfășurări a evenimentelor de miercuri și a mobilizat 315 polițiști, dintre care 190 de siguranță publică și investigații criminale, 15 angajați ai Serviciului de Poliție Metrou și 110 polițiști rutieri.
Camera Deputaților a aprobat, în 30 septembrie, în unanimitate, o ordonanță care prevede creșterea cu 50 la sută a salariilor personalului din învățământ. Camera este for decizional în privința acestui act normativ.
Executivul a atacat la Curtea Constitutionala decizia Parlamentului de mărire a salariilor profesorilor cu 50 la sută, pe motiv ca măsura nu este sustenabilă, nefiind indicate sursele de finanțare. Curtea Constituțională este așteptată să ia miercuri o decizie în cazul sesizării Guvernului.
Potrivit calculelor ministrului Economiei și Finanțelor, Varujan Vosganian, o creștere generalizată a salariilor bugetare cu 50 de procente ar echivala cu un deficit consolidat de 7% din PIB anul viitor sau cu anularea tuturor investițiilor din aceste sectoare.
Sindicaliștii din educație au depus, în urmă cu o săptămână, la Parchetul ICCJ și la Direcția Națională Anticorupție (DNA), plângeri împotriva premierului Călin Popescu Tăriceanu, ministrului Economiei și Finanțelor, Varujan Vosganian, și ministrului Educației, Cristian Adomniței, privind declarațiile făcute de aceștia despre majorarea salariilor bugetarilor.
„Cei trei promovează o altfel de mineriadă și vom începe popularizarea, în fiecare unitate școlară, și în colegiile unde aceștia candidează. Iar, pe de altă parte, pregătim acțiuni de protest, în cazul în care legea (privind majorările salariale ale cadrelor didactice – n.r.) nu va fi promulgată”, declara președintele executiv al Federației „Spiru Haret”, Marius Nistor.
Sindicatele din învățământ consideră că majorarea salariilor cadrelor didactice cu 50 la sută votată de Camera Deputaților poate fi acoperită din bugetul de șase la sută acordat pentru Educație și amenință cu greva generală dacă legea nu va fi promulgată.
Și funcționarii publici afiliați la Sed Lex au cerut majorarea salariilor cu 50 la sută de la 1 ianuarie 2009, spunând că, așa cum salariile profesorilor s-au majorat cu peste 50 la sută, la fel și salariile funcționarilor publici trebuie să crească. Peste 100.000 de funcționari publici afiliați la Sed Lex și la Federația din Administrația Locală Cluj au fost, joi, în grevă de avertisment, blocând activitatea din trezorerii, case de pensii, primării, tot ceea ce înseamnă birouri și ghișee, urmând ca pe 16 să declanșeze greva generală.
Federația Națională a Sindicatelor TESA din Unitățile Sanitare și Balneare din România a amenințat cu proteste la începutul lunii viitoare, dacă solicitările privind creșterea salariilor personalului tehnic economic administrativ și auxiliar cu 60 la sută, de la 1 noiembrie, nu le vor fi soluționate.
Și Federația Sanitas a cerut o majorare salarială de „50, 60 la sută” pentru personalul medico-sanitar, de specialitate, auxiliar, tehnic și administrativ din domeniul sănătății, anunțând că va decide în câteva zile care sunt acțiunile care se impun dacă revendicările nu le sunt soluționate.
De asemenea, Colegiul Medicilor din Romania (CMR) anunța că va solicita creșterea salariilor medicilor dacă măsura măririi salariilor profesorilor, a funcționarilor publici și a altor categorii sociale va fi aplicată.