Uniunea Județeană a Sindicatelor Libere (UJSL) Suceava, afiliată la CSDR, va stabili în aceste zile dacă va recurge la mișcări de protest pe plan local ca urmare a deciziei guvernanților de a tăia salariile bugetarilor cu 25% și pensiile cu 15%. Președintele Uniunii, Gheorghe Vlădău, a declarat că va avea discuții pe această temă cu liderii sindicali din județ, care vor hotărî prin vot. Vlădău a arătat că în rândul sindicaliștilor suceveni există o stare accentuată de nemulțumire, din cauză că actualii guvernanți și-au bătut joc de bugetul statului, iar acum încearcă să facă bani pe spinarea contribuabililor onești. El a mai spus că UJSL Suceava va avea reprezentanți la mitingul de amploare programat pe 19 mai, în Piața Victoriei din București, de către cele cinci confederații sindicale, în semn de protest față de măsurile de austeritate anunțate de autorități. Gheorghe Vlădău a adăugat că numărul participanților de la Suceava va fi stabilit în funcție de fondurile care vor fi colectate pentru închirierea autocarelor.
Uniunea Județeană a Sindicatelor Libere are 17.000 de membri, dintre care 11.000 din sectorul educației.