Acțiuni revendicative

Sindicaliștii de la Sanitas Suceava pichetează astăzi Prefectura



Asistenții medicali ies astăzi în stradă, pentru a protesta împotriva măsurilor de austeritate luate de Guvern.
Cadrele medii vor picheta Prefectura Suceava în intervalul orar 14.00 – 15.00, iar această acțiune reprezintă doar începutul luptei sindicale. Și asta deoarece, săptămâna viitoare, asistenții medicali vor participa la un miting organizat la București.
În urmă cu o lună, pe 21 septembrie, sindicaliștii de la Sanitas au mai făcut un miting în Capitală, iar tot atunci și-au anunțat intenția de a da statul în judecată pentru că le-au fost reduse salariile cu 25 la sută.
Lefurile din sectorul bugetar au scăzut, la 1 iulie, cu 25 la sută, Guvernul vizând astfel reducerea cheltuielilor bugetare, în încercarea de a se încadra în ținta de deficit bugetar de 6,8 procente convenită cu FMI.
Sindicatul Sanitas Suceava numără aproximativ 3.000 de membri, dintre care în jur de 800 la Spitalul Județean de Urgență.



Recomandări

Protest, ieri, în școlile sucevene. Sindicaliștii au purtat banderole albe, nemulțumiți de posibilitatea creșterii normei didactice de predare, scăderii veniturilor și nu numai

Câte asistente fără bac lucrează la spital? După ultimele concursuri, sindicatul SANITAS din Spitalul Clinic Suceava susține axarea pe asistentele cu studii superioare