Sindicaliștii de la CFR Marfă amenință cu proteste dacă până vineri nu încheie cu administrația un nou contract colectiv de muncă (CCM), în timp ce reprezentanții angajaților de la Infrastructură și Călători sunt de acord cu prelungirea cu două luni a contractului care expiră în 31 ianuarie. Președintele Federației Mecanicilor de Locomotivă, Iulian Măntescu, a declarat, joi, după întâlnirea cu reprezentanții Ministerului Transporturilor, că nu este de acord cu înghețarea salariilor și cu disponibilizări la căile ferate atâta timp cât nu există un program de restructurare.
„Federația Mecanicilor de Locomotivă nu acceptă o negociere sub salariul minim pe economie, adică 600 lei și nu acceptă nici disponibilizări, mandatul reprezentanților liderilor sindicali fiind de declanșare a conflictului de muncă dacă până vineri nu vor fi găsite soluții pentru încheierea unui nou contract colectiv de muncă la CFR Marfă, deoarece cel vechi a expirat”, a afirmat Măntescu.
Iulian Măntescu a mai spus că sindicatele vor să existe un echilibru între bugetul de venituri și cheltuieli din 2009, pentru a nu se mai ajunge la situația de anul trecut, când infrastructura nu a avut buget.
La rândul său, liderul Federației Mișcare-Comercial, Gheorghe Popa, spune că este de acord cu semnarea unor acte adiționale pentru CFR Infrastructură și CFR Călători, care să prelungească cu două luni Contractul colectiv de muncă care expiră pe 31 ianuarie și să uniformizeze salariul minim astfel încât după aprobarea bugetului să se poată negocia Contractul colectiv de muncă pe 2009.
Gheorghe Popa a precizat că, în urma discuției, partenerii au căzut de acord asupra unui singur punct, și anume nevoia de investiții în infrastructură, pentru a evita în 2009 falimentul CFR.
„Sindicatele susțin că fără investiții și fără tehnologie avansată nu poate fi vorba de restructurare, cifra de personal fiind deja redusă în ultimii doi ani. Așteptăm însă programul de restructurare de la Ministerul Transporturilor”, a spus Popa.
Liderul Federației Mișcare-Comercial a mai precizat că sindicaliștii au propus câteva măsuri concrete, cum ar fi eliminarea discriminării între infrastructura feroviară și cea rutieră, acciza la motorină să rămână în sistem și găsirea unor soluții astfel încât în 2009 CFR să poată beneficia de o energie mai ieftină.
Președintele Federației „Drum de Fier”, Florin Dobrescu, a spus că în condițiile în care nu există bugetul aprobat, nu se pot pronunța asupra unor măsuri clare, astfel încât negocierile vor continua pentru a se ajunge la același salariu minim pentru cei de la CFR Infrastructură și Călători ca și pentru cei de la CFR Marfă.
„Sindicatele au făcut demersuri astfel încât în bugetul din 2009 să existe o infuzie de capital pentru infrastructura feroviară. Ne-am propus să protejăm operatorii de marfă și călători, vrem să ne păstrăm locurile de muncă și să atragem fonduri atât de la Comunitatea Europeană, cât și de la bugetul statului, Compania de Căi Ferate fiind proprietatea statului”, a spus Dobrescu.
Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor Constantin Axinia a spus, la finalul discuțiilor, că au căzut de acord cu sindicatele să se ajungă la o valoare a salariului minim pentru angajații de la CFR Călători și CFR Infrastructură de la 540 de lei la 570 de lei, la fel ca salariații de la CFR Marfă.
El a precizat că va fi luată în calcul și o problemă de restructurare de personal, în special a personalului TESA.
Secretarul de stat a menționat că discuția cu reprezentanții sindicatelor a fost una benefică, în care a fost discutat și subiectul privind investițiile în infrastructură, reprezentanții ministerului informând sindicatele că sunt probleme majore în acest domeniu și trebuie rezolvate pe o perioadă cât mai scurtă, „deoarece înainte nu prea s-a făcut nimic”.
„Am constatat că și din partea sindicatelor există o deschidere totală de a susține calea ferată în sensul investițiilor pentru relansarea activități. Sindicatele vor ca Guvernul să investească în infrastructura feroviară și în materialul rulant de la călători și marfă”, a precizat Axinia.
Acesta a mai spus că a solicitat sindicaliștilor să vină cu soluții concrete pentru fiecare societate în parte.
„Sindicaliștii vor investiții majore, și acest lucru este normal. Ministrul Radu Berceanu se zbate ca valoarea bugetului alocat Transporturilor să fie mai mare ca în 2008. Vom încerca să menținem aceleași tarife la Călători și Marfă, și să nu modificăm taxa de utilizare a infrastructurii”, a mai spus Axinia.