Sindicaliștii CFR anunță că au renunțat la grevă



Sindicaliștii CFR din Federația Mișcare-Comercial au afirmat că renunță la greva pe care au anunțat-o pentru vineri, între orele 7.00-13.00, ei cerându-și scuze publicului călător pentru eventualele neplăceri create.
Liderii sindicaliștilor au precizat, joi, că au luat la cunoștință de protocolul semnat cu ministrul Transporturilor, Ludovic Orban, susținând că dacă în maxim două săptămâni se vor rezolva două din cele patru puncte ale acordului, vor renunțat definitiv la protest.
În urma discuților care au avut loc, în cursul zilei de joi, între ministrul Transporturilor Ludovic Orban și reprezentanții confederațiilor sindicale – Confederația Națională Sindicală Meridian și Federația Națională Mișcare Comercial, la solicitarea Confederației Naționale Sindicale Meridian -, părțile semnatare au încheiat un protocol prin care au convenit elaborarea unui program de eficientizare a structurii a CN CFR SA, care va fi dezbătut cu liderii de sindicat și care va avea aplicabilitate în cursul trimestrului I al anului 2009.
Ministrul Transporturilor s-a angajat că va prezenta Guvernului, la prima ședință, un proiect de OUG prin care infrastructura feroviară va beneficia de același tratament ca și infrastructura rutieră, respectiv va beneficia de transferuri de la bugetul de stat pentru modernizarea și mentenanța rețelei feroviare.
„Aprobarea în două săptămâni a ordinelor care reglementează autorizarea și verificarea periodică a personalului din calea ferată, iar la negocierea Contractului Colectiv de Muncă să fie eliminate discriminările salariale între companiile din sistem”, susține Ministerul Transporilor.
Sindicaliștii vor rezolvarea imediată a aprobării ordinelor și elaborarea actului normativ prin care infrastructura feroviară să fie „tratată la fel ca cea rutieră”.
Sindicaliștii din Mișcare-Comercial au suspendat protestul anunțat pentru vineri, așteptând ca în două săptămâni, cel puțin două puncte din cele patru din protocolul semnat cu ministrul Orban să fie îndeplinite, a declarat, joi seara, într-o conferință de presă președintele Federației Mișcare-Comercial, Gheorghe Popa.
Astfel, sindicaliștii cer ca Ministerul Transporturilor să prezinte Guvernului în ședința de săptămâna viitoare o ordonanță de urgență prin care infrastructura feroviară va beneficia de același tratament ca și infrastructura rutier, respectiv va beneficia de transferuri de la bugetul de stat pentru modernizarea și mentenanța rețelei feroviare.
Altă problemă la care sindicaliștii așteaptă rezolvare în maximum două săptămâni se referă la aprobarea ordinelor care reglementează autorizarea și verificarea periodică a personalului din Calea Ferată, a precizat Popa.
Liderul sindical a declarat că sindicaliștii cer ca celelalte două puncte din protocol să fie puse în aplicare până la sfârșitul anului.
Gheorghe Popa a spus că nu vor exista perturbări ale traficului feroviar vineri dimineață, luându-se legătura cu toți liderii sindicali din teritoriu.
Liderul sindical a mai spus că așteaptă de la viitorul guvern să rezolve problema prin care Calea Ferată plătește acciza la motorină dar banii se duc la drumuri în loc să rămână la infrastructura feroviară.
Reprezentanții sindicaliștilor au afirmat că vinovați pentru situația creată sunt ministrul transporturilor și ministrul Finanțelor, care, până în luna noiembrie, nu a fost finalizat.