Angajați Tarom, membri ai Sindicatului Național Tehnic Tarom, protestează marți și miercuri, în timpul Zilelor Porților Deschise care au loc în cadrul companiei, purtând panglici tricolore, nemulțumiți de politica impusă de FMI și BCE, dar și de intenția de privatizare.
Confederația Națională Sindicală „Cartel Alfa” a anunțat, marți, că salariații Tarom poartă panglici tricolore, în cadrul evenimentelor organizate cu ocazia Zilelor Porților Deschise, în semn de protest față de intenția de privatizare a companiei.
Iinițiativa aparține Sindicatului Național Tehnic (SNT) Tarom, care consideră că cea de-a 58-a aniversare a companiei „este umbrită de jocuri politice murdare”.
Reprezentanții SNT Tarom susțin că angajații poartă panglicile în semn de nemulțumire față de politica impusă de FMI, BCE, Consiliul Investitorilor Străini, Camera de Comerț Româno-Americană, dar și pentru că nu înțeleg de ce Tarom se află pe lista de privatizare a FMI, atâta timp cât compania nu are datorii la bugetul de stat.
„Tarom nu trebuia să fie pe lista de privatizare. Administrația spune că am mai putea sta liniștiți cel puțin trei ani. Nu înțelegem de ce trebuie să fim pe listă”, a declarat, pentru MEDIAFAX, secretarul general SNT Tarom, Aurel Curdov.
De altfel, salariații spun că nu sunt de acord cu strategia de privatizare a companiilor naționale românești și amintesc faptul că Ministerul Transporturilor, care a elaborat strategia de privatizare a Tarom în anul 2011, a primit aviz negativ din partea Comisiei tripartite de Dialog Social.
„De ce actualul guvern nu a reluat discuțiile pe marginea acestei strategii? Oare e mai important să mulțumești miliardarii din FMI, BCE, Consiliul Investitorilor Străini și ai Camerei de Comerț Româno-Americane, decât să ai grija avuției naționale?”, se precizează într-un comunicat de presă.
Sindicaliștii sunt nemulțumiți și de Legea Dialogului Social, care le interzice dreptul la grevă.
„Nu suntem de acord cu politica «pumnului în gură» promovată de Legea 62/2011. Practic această lege a interzis dreptul la grevă”, se mai arată în comunicatul transmis agenției MEDIAFAX.
Membrii SNT Tarom susțin că sunt solidari cu salariații companiilor naționale care au fost și sunt supuși „presiunilor mafiei politice, respectiv Oltchim, CFR Marfă, Portul Constanța, Societatea Aeroporturi București, Transgaz, Hidroelectrica și Nuclearelectrica”.