Centrele de arest ale polițiilor județene au primit în dotare, recent, câte o mașină Dacia Logan nouă, prevăzută cu separator între scaunele din față și cele din spate, iar polițistul sucevean Bogdan Bănică, liderul Sindicatului Decus, a provocat un scandal destul de mare după ce a sesizat că în compartimentul din spate, rezervat persoanei private de libertate, dar și polițistului care trebuie să o însoțească, nu există sistem de încălzire și nici orificiu pentru aerisire. El sesiza că acel compartiment este total etanș.
Atât conducerea poliției județene, cât și președintele Corpului Național al Polițiștilor, organizația Suceava, au luat însă legătura cu șefii de la Serviciul Logistic al Poliției Române și vin acum cu date oficiale din care rezultă că în compartimentul din spate al acestor mașini există instalație de aer cald și rece.
Concret, în datele din cartea tehnică a autospecialei scrie că prin acționarea unui buton din bord se pornește circuitul de aer cald, respectiv rece, pentru compartimentul din spate, care este prevăzut cu două fante de emisie a aerului, de 5,5 centimetri fiecare.
Comisarul Marius Ciotău, președintele Corpului Național al Polițiștilor (CNP), organizația Suceava, a ținut să dezmintă informațiile răspândite de Bogdan Bănică, arătând că sunt false.
„În urma aspectelor semnalate de domnul Bănică și publicate de cotidianul Monitorul de Suceava la nivel de conducerea a IPJ Suceava s-a făcut o adresă către Serviciul Logistic, cu privire la cele sesizate. Compartimentul din spate este prevăzut cu aerisire și încălzire care se acționează doar prin apăsarea unui buton. Lucrurile sunt foarte clar prevăzute în caietul de sarcini care prevede expres aceste condiții. Nu se pune problema ca mașinile pentru arest să nu fie dotate cu condițiile minime pentru deplasarea persoanelor private de libertate”, a declarat Marius Ciotău.
Polițiștii de la Centrul Arest al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava au fost instruiți deja cu privire la cum să folosească noile mașini.
Reacția lui Bogdan Bănică
Contactat de Monitorul de Suceava pentru un punct de vedere, Bogdan Bănică nu și-a asumat dezinformarea:„Sunt convins că fiecare autospecială în parte este însoțită de «ceva acte», era și culmea să nu fie. Certificate de conformitate, sau de neconformitate le-aș spune eu. În ceea ce privește informarea mea publică, aceasta a fost făcută în urma sesizării membrilor de sindicat, ale căror interese le reprezint conform Legii 62/2011, a Dialogului Social. Iar dacă unii vădit răuvoitori transformă combaterea muncii sindicale prin denigrări și atacuri la persoană, nu fac decât să aducă prejudicii de imagine instituției și celor pe care ar trebui să-i susțină”.
Totuși, ce este cert e că aceste autospeciale au instalație de climatizare și pentru compartimentul etanș din spate. Dacă acestea sunt prea mici, prea mari sau ineficiente, rămâne de văzut.
Peste 30 de mașini noi, așteptate la IPJ Suceava. Doar una are perete despărțitor
Aceste mașini dotate cu gratii și perete despărțitor între compartimentul din față și cel din spate, pentru protecția polițiștilor din față de eventuale atacuri, erau foarte așteptate de oamenii legii. Din păcate, doar în cazul celor 40 de Dacii Logan alocate câte una pe județ, pentru Centrele de Arest Preventiv, există acest perete despărțitor.
Polițiștii și reprezentanții lor sindicali cer ca toate Daciile Logan noi alocate sistemului operativ să fie prevăzute cu acest perete despărțitor. Este vorba de mașinile cu care se intervine la cazurile de urgență și în care sunt transportate adesea persoane recalcitrante.
În cadrul programului de înnoire al parcului auto al Poliției Române aferent lui 2018 Ministerul Afacerilor Interne a alocat 2.000 de mașini Dacia Logan pentru structurile de poliție. La Inspectoratul de Poliție Județean Suceava au fost alocate 11 mașini într-un prim lot, iar alte 21 ar urma să ajungă la Suceava în cel mai scurt timp. Acestea vor înlocui doar o parte din Daciile Logan vechi, multe dintre ele năpădite de rugină și cu sute de mii de kilometri parcurși.