Start greoi

Sincope la asigurarea serviciului de salubrizare menajeră a Sucevei

Transferul serviciului de salubrizare menajeră a municipiului Suceava de la Rosal către asocierea Florconstruct – Diasil, delegată să presteze această activitate până la lămurirea situației juridice a licitației temporare organizate de municipalitate, se face destul de dificil.
„La finalul săptămânii am făcut un tur în oraș și am văzut multe buncăre de gunoi neridicate, deși erau pline. Încă este un haos, pentru că nu au fost strânse nici toate buncărele Rosal, iar lumea pune încă gunoi în ele, iar pe de altă parte și cele ale Florconstruct și Diasil erau pline. Le solicit firmelor cărora le-am dat mandatul să se ocupe de această activitate să ne demonstreze că pot face față cu brio acestei sarcini. Deocamdată mai sunt aspecte care lasă de dorit”, a spus primarul Sucevei, Ion Lungu.
Până acum Rosal a ridicat din oraș cam jumătate din cele aproximativ 1.300 de pubele de gunoi pe care le avea amplasate, încât, în multe zone ale Sucevei, în locurile de colectare a deșeurilor menajere se văd încă buncărele lor, alături de cele ale noilor firme de salubrizare.
În unele cazuri, aglomerarea de pubele pe un spațiu restrâns s-a dovedit a fi de rău augur, mai mult aruncându-se mizerie pe jos, pentru că, după umplerea buncărelor din față, nimeni nu a mai aruncat în cele din spate, unde era greu de ajuns, ci direct pe jos.
În unele zone ale Sucevei locuitorii au reclamat faptul că pubelele Rosal au fost vărsate pe jos de muncitorii firmei și apoi încărcate goale în mașina cu care aceștia au venit să le strângă din oraș. Conducerea firmei spune că așa ceva este imposibil, pentru că ei au nevoie de gunoi, pentru selectarea de materiale reciclabile.
Probleme au fost și cu ridicarea gunoiului din zonele cu case, unde deșeurile se colectează din casă în casă, într-o anumită zi a săptămânii.
Reprezentanții noilor firme de salubrizare spun că nu au avut acces la programările făcute pentru ridicarea gunoiului de către predecesorii lor, astfel încât în unele zone s-a mers după gunoi în alte zile decât cele în care locatarii știau că trebuie să îl scoată la poartă. Situația urmează să fie corectată cât de curând, ca urmare a sesizărilor primite din teren, fiind făcută o listă a programărilor existente pentru fiecare stradă în parte, astfel încât să poată fi respectate termenele de ridicare a deșeurilor menajere de la cele peste 5.000 de case din municipiul Suceava.

Recomandări

Separarea corectă la sursă este cheia unei gestionări eficiente a deșeurilor în municipiul și județul Suceava

Taxa de salubrizare, majorată la Suceava pentru că o parte semnificativă a populației nu plătește nimic

Taxa de salubrizare, plătită doar de către o parte dintre suceveni - spun autoritățile, care caută soliții să crească gradul de încasare
Taxa de salubrizare, plătită doar de către o parte dintre suceveni - spun autoritățile, care caută soliții să crească gradul de încasare

Deșeurile de medicamente de la populația din municipiul Suceava sunt colectate de Spitalul Clinic de Urgență și Spitalul Bethesda

Tarife speciale pentru gestionarea deșeurilor, inclusiv din construcții și demolări, stabilite în municipiul Suceava

Gestionarea deșeurilor voluminoase, din reamenajările interioare sau exterioare generate de persoanele fizice, taxată separat, cu contract
Gestionarea deșeurilor voluminoase, din reamenajările interioare sau exterioare generate de persoanele fizice, taxată separat, cu contract