Sinceritatea Ortodoxiei…

Vă dau vestea bună că nu suntem în situația de a fi dispărut dintre noi orice urmă de adevăr. Nu au dispărut toți oamenii sinceri, buni, credincioși, purtători de Dumnezeu (Hristofori). Nici n-au dispărut cărțile duhovnicești, nici scrierile Sfinților Părinți, nici Sfânta Scriptură. Dacă nu suntem siguri de una dintre acestea, să-i întrebăm, dar, pe cei cu adevărat sfinți contemporani cu noi. Căci aceștia sunt ucenicii sfinților de dinaintea noastră, care au fost ucenicii altor sfinți… până la ucenicii Mântuitorului Hristos, „fiu al lui Iosif, … , fiul lui David, … , fiul lui Iacov, fiul lui Isaac, fiul lui Avraam, … , fiul lui Noe, … , fiul lui Adam, fiul lui Dumnezeu.” (Luca 3, 23-38).
Avem deci Sfânta Scriptură, Viețile Sfinților, Filocalia, scrierile patristice, cărțile liturgice… tot ce s-a consemnat în scris din trăirea oamenilor împreună cu Dumnezeu. De toate acestea se folosesc și în zilele noastre monahii din mănăstirile de pretutindeni și toți credincioșii ortodocși.
Ce-ar avea de câștigat un monah de la Athos care face sute de metanii într-o zi și mănâncă pesmeți cu apă, dacă ar minți pe cineva? Ce ar fi avut de câștigat mărturisitorii mucenici, dacă mărturiseau mincinos? Căci au murit pentru Hristos. Ce mărturie mai mare este decât moartea pentru Hristos? Ce mărturie este mai mare decât Jertfa lui Hristos Însuși? Pe urma Lui au pășit mulți, cu crucea în spate și mulți pășesc și azi, după două mii de ani. „Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să și-l pună pentru prietenii săi.” (Ioan 15, 13).
Din toate scrierile mai-sus pomenite iese un miros plăcut al sincerității lipsite de răutate, de invidie, de ură, de mândrie. Doar milă și smerenie sunt acele cărți. Poate de aceea ne este și atât de greu să ni le asumăm. Dar cel ce s-a pocăit și a primit iertarea lui Dumnezeu în chip simțit va ști să fie milostiv. Iar a-ți vedea propriile defecte este suficient pentru a începe smerenia. Știind și că toată slava a lui Dumnezeu este, parcă ne vine mai ușor.
Toate scrierile acestea mustesc de curăție pruncească și înțelepciune dumnezeiască, încât sufletul atât de mult se bucură și se odihnește, simțind că, în sfârșit, a găsit pe Cineva care nu îl minte…
Și totuși, și totuși, și totuși…a lucra poruncile înseamnă a-L iubi pe Dumnezeu, și nu doar a le ști tâlcuirea.
Setea cea mai adâncă a omului este pentru adevăr – iar vestea cea bună, Evanghelia, e că Adevărul nu este o idee abstractă, ci o Persoană: Dumnezeul-Om Iisus Hristos!
Pentru Acesta, trebuie să știm:
mulți plâng, mulți se trudesc, mulți sunt prigoniți, omorâți, batjocoriți, mulți se nevoiesc, mulți suportă răutățile, mulți iubesc… Eu însumi am întâlnit oameni cu o viață sfântă. Alții, doar simpli credincioși. Monahi sau mireni, mă țin de ei ca să nu cad. Biserica e Trupul lui Hristos. Amin.
(http://usa-milostivirii.blogspot.com/2009/08/si-totusi-sinceritatea.html)