O atitudine diplomatică presupune să te abții să rostești lucrurile pe care de fapt le gândești. La politicienii României ăsta nu e semn de inteligență sau de bună creștere. Nu, ei rămân niște țopârlani compleți, care țin capul pe umeri doar ca să nu le plouă torențial în gât, când n-au umbrelă la ei. Niște oportuniști fără scrupule, care evită să spună ceea ce gândesc, doar ca să nu-și tulbure apele unde își spală și fața buhăită, și picioarele păroase, și curul mă abțin să spun cum.
Pospaiul lor de raționament sună cam așa: dacă azi faci parte dintr-un partid, cum să spui ceva rău despre membrii unui alt partid, când mâine – mânați unul sau altul de regulile traseismului fripturistic – s-ar putea să fiți colegi ? Nu e lucru știut că PDL-istul de azi e liberalul de ieri, pesedistul de mâine și probabil peremistul de poimâine ?
De la această regulă s-a abătut Victor Ponta, care a spus despre coaliția fostă la putere exact ceea ce gândește. A spus ce gândește – anume că „nici dacă îi împuști nu e suficient”. Iar ca el – de ce să ne ascundem? – gândesc cam toți românii. Și-n loc să fie lăudat pentru atitudinea sa sinceră, săracul Pontuța este huiduit, de parcă s-ar afla în puterea peluzei, între microbiștii cei mai limitați.
Ceea ce a omul a zis a fost, orice purtător de ceva cenușiu pe creier își dă seama, o figură de stil, la adresa unor odioși. O figură de stil la adresa celor care au prefăcut România într-un lagăr de concentrare cu 20 de milioane de condamnați.
Căci în crunta perioadă a mandatelor lui Băsescu, cei mai mulți români au murit în fiecare zi. Au murit în rate. În rate obținute direct de la Băse, numai cu buletinul de identitate, fără să aibă nevoie de giranți..
Dar să stea liniștiți, că nu-i împușcă nimeni. Să nu se sperie șeful statului și să facă vreun „penis captivus”, în gălețile în care își relaxează stresatul său instrument.
Acest text este un pamflet și trebuie tratat ca atare.
