Cuviosul Sofronie se trăgea din familia Popovici de la Cioara Sebeșului. La botez i s-a dat numele de Stan, iar în călugărie numele de Sofronie. A sihăstrit multă vreme în Țara Românească, iar în anul 1756 s-a întors la Cioara, unde râvna sa pustnicească l-a mânat să-și facă un mic schit în mijlocul codrului și să țină acolo câțiva tineri la învățătură. Dar diavolul, care pururea căuta să strice cele bune, l-a izgonit prin oameni răi din schitul său, și l-a silit să plece în străine locuri. După ce străbătu o mare parte din ținutul Sebeșului și al Albei, îndemnând, cu multă râvnă duhovnicească, pe credincioși să nu se depărteze de credința dreptmăritoare, a suferit grea prigoana din partea papistașilor, care l-au aruncat în temniță grea din Bobâlna. Dar Domnul, care a scăpat pe Petru din lanțuri, l-a slobozit și pe cuviosul Său Sofronie. Două luni a stat cuviosul în ținutul Zarandului și apoi s-a îndreptat spre Munții Apuseni, ca să facă din crestele lor cetate nebiruita dreptei credințe.
Neputându-l abate de la calea cea dreaptă, papistașii l-au prins din nou și l-au aruncat în temnița din Abrud. Dar Dumnezeul puterilor l-a izbăvit iarăși din temniță. De acum, credincioșii n-au mai vrut să-l părăsească, ci, ca pe Domnul Hristos odinioară, îl însoțeau pururea câte 12 bărbați temători de Dumnezeu, ca niște apostoli înflăcărați.
În ziua a patrusprezecea a lunii februarie din anul 1761, cuviosul Sofronie a ținut „Marele sobor” din cetatea Bălgradului (Alba Iulia). Cu cuvinte lipsite de meșteșug, dar pline de dulce mângâiere, a cerut, la acel sobor, cuviosul Sofronie, în numele poporului român, vlădica pe seamă drept-credincioșilor din Ardeal. Bunul Dumnezeu i-a ascultat glasul și a înmuiat inima stăpânitorilor care au îngăduit ca românii să aibă vlădica după rânduiala Bisericii Ortodoxe de Răsărit. Iar atunci când, cu voia lui Dumnezeu, a fost rânduit ca episcop ortodox al Ardealului Dionisie Novacovici, cuviosul Sofronie, socotindu-si împlinit lucrul sau, a plecat la sfânta mănăstire a Argeșului, unde s-a săvârșit în pace, mutându-se în locașurile cerești.
(www.calendar-ortodox.ro)
