Sinaxar – Aducerea moaștelor Sf. Mucenic Foca; Sf. Mucenici Trofim și Teofil



Sinaxar - Aducerea moaștelor Sf. Mucenic Foca; Sf. Mucenici Trofim și Teofil
Sinaxar - Aducerea moaștelor Sf. Mucenic Foca; Sf. Mucenici Trofim și Teofil

1. Sfântul Mucenic Foca. Sfântul Mucenic Foca este unul din cei patru Foca pomeniți de sinaxar. El a trăit în Sinope, în zilele împăratului Traian, strălucind cu toate faptele bune și cu petrecere neprihănită.
Când a fost adus la eparhul African și întrebat de acesta, el a mărturisit cu îndrăzneală credința în Domnul nostru Iisus Hristos. Atunci eparhul African hulind pe Hristos și chinuind pe Sfântul mucenic, s-a făcut cutremur mare și fără de veste, căzând el împreună cu slujitorii lui, au rămas fără suflare. Văzând femeia lui aceasta minune, s-a înfricoșat și a rugat pe sfântul, care l-a înviat.
După aceea, l-au dus la împăratul Traian și, mărturisind pe Hristos, a fost spânzurat strujit, și apoi băgat în var. Fiind pus într-o baie foarte fierbinte, și astfel rugându-se, și-a dat sufletul în mâna lui Dumnezeu.
2. Sfinții Mucenici Trofim și Teofil. Sfinții Mucenici Trofim și Teofil și împreună cu dânșii și alți credincioși și adevărați robi ai lui Hristos, în număr de 13, au pătimit pe vremea împărăției lui Dioclețian.
Ei, nesupunându-se voii păgânului chinuitor și nevoind să aducă jertfe idolilor celor fără de suflet și, astfel, să se lepede de Hristos, au fost spânzurați la muncire și le-au strujit trupurile lor cu fiare ascuțite. Acei păgâni au ucis cu pietre pe răbdătorii de chinuri; după aceea, sfărâmându-le fluierele picioarelor, i-au aruncat în foc.
Cu tăria cea atotputernică a lui Dumnezeu, ei au fost păziți vii și întregi în mijlocul văpăilor celor mari. Deci, au ieșit din foc fără vătămare. Muncitorul, văzând această minune, s-a aprins și mai mult de mânie, ca de focul iadului. Deci, a poruncit să-i ucidă pe toți cu sabia. Astfel li s-au tăiat cinstitele lor capete, pentru Domnul nostru Iisus Hristos, Capul și Întemeietorul Bisericii creștine.
(www.crestinortodox.ro)