Acțiune

Simulare privind funcționarea sistemului informatizat de monitorizare a prezenței la vot

Sistemul informatizat de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului multiplu va fi testat duminică, 22 mai, începând cu ora 9,00, când va avea loc o simulare națională, a anunțat prefectul de Suceava, Constantin Harasim. Harasim a declarat că a trimis circulare tuturor primăriilor din județ pentru a se asigura accesul operatorilor de calculator în cele 555 de secții de votare care vor fi amenajate pentru alegerile locale din data de 5 iunie. Operatorii au fost recrutați de Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) și dotați cu tablete cu coduri speciale de acces. „Pe 22 mai începând cu ora 9,00 se va desfășura la nivel național o simulare privind funcționarea sistemului informatizat de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului multiplu. În acest sens am trimis o circulară la toate primăriile pentru a asigura accesul operatorilor de calculator în secțiile de votare, dar și Inspectoratului Școlar Județean, întrucât unele secții vor fi amenajate în unități de învățământ. Sper ca exercițiul să iasă bine și să nu fie disfuncționalități”, a declarat prefectul. Constantin Harasim a mai spus că Prefectura se află în grafic cu organizarea alegerilor locale și că până pe 26 mai vor fi tipărite cele 630.000 de buletine de vot.

Recomandări

Rectorul universității din Suceava, prof. Mihai Dimian, invită alegătorii la vot: „Dacă Buni a reușit să meargă la vot, poți și tu!”

”Sistemul de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal este funcțional” – răspund autoritățile solicitării AUR referitoare la o posibilă fraudă electorală

Bloc operator modernizat și uși automate conectate la sistemul de detectare a incendiilor, la Spitalul Clinic de Urgență Suceava