Simulare la clasa a VIII-a „în condiții bune”, în ciuda boicotului multor profesori



Insp. școlar general Ciprian Anton a fost prezent la Milișăuți, unde a sprijinit desfășurarea examenului
Insp. școlar general Ciprian Anton a fost prezent la Milișăuți, unde a sprijinit desfășurarea examenului

Săptămână de foc pentru absolvenții claselor a VIII-a, care susțin în aceste zile probele de simulare ale evaluării naționale.

Prima testare a fost cea la limba și literatura română, de luni, 16 martie.

Au fost înscriși 6.622 de candidați, iar 469 au absentat.

În ciuda tensiunilor prelungite și a amenințărilor privind boicotarea examenului, simularea s-a desfășurat în toate unitățile școlare din județ, însă cu un deficit de profesori.

Directorii de școli au rezolvat punctual problemele intervenite ca urmare a boicotului unor colegi și au organizat comisiile și profesorii participanți în așa manieră încât să se poată desfășura evaluarea în condiții optime.

De exemplu, la Școala ”Ion Creangă” Suceava, informaticianul unității, delegat cu descărcarea subiectelor, nu a dorit să participe la simulare, situație raportată la Inspectoratul Școlar Județean. Instituția a delegat un alt informatician în unitate, pentru ca evaluarea să se desfășoare potrivit metodologiei.

De altfel, Inspectoratul Școlar a intervenit acolo unde au fost probleme și personal insuficient.

Inspectorul școlar general Ciprian Anton a fost prezent la Milișăuți, unde a sprijinit desfășurarea examenului.

Insp. școlar general Ciprian Anton a fost prezent la Milișăuți, unde a sprijinit desfășurarea examenului
Insp. școlar general Ciprian Anton a fost prezent la Milișăuți, unde a sprijinit desfășurarea examenului

De asemenea, toți cei 32 de inspectori au fost în teren, prezenți în sălile de examen, pentru a asigura supravegherea corespunzătoare, suplinind cadrele didactice care au refuzat să participe la evaluarea organizată de Ministerul Educației.

Greul acum cade pe umerii profesorilor de limba română care se vor implica în corectarea lucrărilor. Numărul de teze alocat fiecărui profesor este mult mai mare decât în mod obișnuit. În plus, intră în discuție și presiunea timpului, având în vedere că rezultatele trebuie să fie publicate pe 30 martie.

Simularea a fost organizată în 224 de școli.

La Dumbrăveni, au participat la proba de limba română 123 de elevi, iar examenul a fost organizat „în condiții bune”, în ciuda faptului că au fost profesori care au refuzat să se implice.

„În mod firesc” s-a desfășurat testarea și la Școala „Ion Creangă” Suceava, cu câte doi supraveghetori în fiecare dintre cele 11 săli de examen, cu toate că jumătate dintre profesori au anunțat că nu vor să participe.

La școala din Bilca, chiar dacă inițial profesorii au anunțat boicot în masă, au renunțat la protest și au participat la evaluarea de luni.

„Au fost 36 de elevi, o generație bună. Pentru ei am organizat această evaluare”, a menționat directorul școlii, prof. Costică Negru.

Două texte la prima vedere, de Ion D. Sîrbu și Vintilă Mihăilescu

Proba a avut o durată de două ore, timp în care elevii au avut de rezolvat subiecte structurate pe două mari cerinţe, fiecare cu mai multe subpuncte.

La primul subiect, elevii au avut de analizat două texte la prima vedere. Primul a fost un fragment din volumul „De ce plânge mama?” de Ion D. Sîrbu, în care doi copii, Radu și Ligia, străbat o pădure pentru a ajunge la stâna lui Lascu.

Al doilea text a fost un articol semnat de Vintilă Mihăilescu, „Eu și vulpea”, publicat pe site-ul revistei Dilema Veche, în care autorul povestește întâlnirea cu o vulpe într-o pădure din zona Văii Albe.

Pe baza celor două texte, elevii au avut de rezolvat mai multe cerințe.

Una dintre cerințe le cerea elevilor să asocieze fragmentul din opera lui Ion D. Sîrbu cu un alt text literar studiat la clasă, evidențiind o valoare comună.

În partea a doua a subiectului I, elevii au rezolvat exerciții de limbă română, precum: identificarea diftongilor, stabilirea modului unor verbe, tipuri de propoziții etc.

La subiectul al II-lea, elevii au avut de redactat un text argumentativ de minimum 150 de cuvinte, răspunzând la întrebarea: „Crezi că știm cum să reacționăm atunci când lucrurile nu merg așa cum ne-am așteptat?”.

În compunere, candidații trebuiau să formuleze două argumente și să valorifice atât textul despre întâlnirea cu vulpea, cât și experiența personală sau de lectură.

Marți, 17 martie, se desfășoară proba la matematică.



Recomandări

Două texte la prima vedere, de Ion D. Sîrbu și Vintilă Mihăilescu, la simularea elevilor de-a VIII-a

Două texte la prima vedere, de Ion D. Sîrbu și Vintilă Mihăilescu, la simularea elevilor de-a VIII-a
Două texte la prima vedere, de Ion D. Sîrbu și Vintilă Mihăilescu, la simularea elevilor de-a VIII-a

Ciprian Anton și inspectorii școlari, prezenți în săli la simulare, în locul profesorilor care au refuzat implicarea

Ciprian Anton și inspectorii școlari, prezenți în săli la simulare, în locul profesorilor care au refuzat implicarea
Ciprian Anton și inspectorii școlari, prezenți în săli la simulare, în locul profesorilor care au refuzat implicarea

Ciprian Anton: „Am luat decizia ca toți copiii din anii terminali să aibă posibilitatea de a susține simulările examenelor naționale”