Simulare de intervenție la cutremur a Inspectoratului pentru Situații de Urgență, la Fălticeni



Vineri, între orele 11.00-13.00, Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Suceava va desfășura un exercițiu cu forțe și mijloace în teren, pentru limitarea și înlăturarea unor situații de urgență de amploare produse în municipiul Fălticeni, având tema: „Intervenția Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Suceava, a Comitetului Local pentru Situații de Urgență al municipiului Fălticeni, împreună cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență «Bucovina» al județului Suceava și celelalte instituții cu funcții de sprijin, pentru salvarea, evacuarea persoanelor și limitarea efectelor negative produse de un cutremur în municipiul Fălticeni. Punerea în aplicare a Planului Roșu de Intervenție”.
Conform scenariului, Dispeceratul ISU va fi anunțat, prin numărul unic de urgență 112, despre producerea unui cutremur de 7 grade pe scara Richter, care afectează în special zona centrală a municipiului Fălticeni (Nada Florilor).
Acțiunea se înscrie în programul anual de pregătire și se va desfășura sub coordonarea președintelui Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, prefectul Florin Sinescu.
„Scopul exercițiului este de a verifica stadiul de pregătire a serviciilor profesioniste și voluntare pentru situații de urgență și acțiunea lor întrunită, precum și cooperarea cu structurile MAI, instituțiile, operatorii economici și organizațiile non-guvernamentale abilitate în gestionarea situațiilor de urgență la nivelul zonei de competență”, precizează plt. adj. Alin Găleată, din cadrul Compartimentului de Informare și Relații Publice al ISU Suceava.
Pe timpul desfășurării exercițiului se vor pune în aplicare Planul Roșu de Intervenție și Planul de Apărare Împotriva Seismelor.