Simulăm gândirea, simulăm acțiunea…

Simulăm gândirea, simulăm acțiunea…
„Nu contează cum muncești, contează cum îți prezinți munca”, spunea cineva! Nu spun cine, pentru că am uitat. Vârsta! Dar se referea la perioada socialistă și era o completare a bine-cunoscutului slogan: „ Noi ne facem că muncim, ei se fac că ne plătesc”.
Acum avem două zone clar distincte în care angajatul se manifestă: cea privată și „la stat” Nu voi aborda zona privată din simplul motiv că zeul eficiență (productivitate) te face să lucrezi sau pleci. Este interesant de văzut cum se adaptează românul în serviciu „la stat” , aici fiind prinse și societățile cu capital majoritar de stat.
Abilitatea, de pe vremea PCR, de a fugi de răspundere se menține, pentru că „cine nu muncește nu greșește și este promovat”! Un fost coleg rezuma evitarea răspunderii prin: „nu știu, nu mă bag, eu am șef”! Și a rezistat cu brio până la pensie.
Pentru a ajunge în această fericită ipostază de angajat „la stat” trebuie să îndeplinești niște condiții, dintre care cea mai puțin revoltătoare este aceea de a fi nepotul/a lui…! Mai des se întâmplă să fie înlocuită calificarea cu stimulente de tot felul! Investiția merită, mai ales când se ajunge în postura de a semna ceva; orice! Recuperare rapidă!
Sunt atât de multe „obligații” ale angajatorilor la stat, încât avem dublul bugetarilor față de Polonia, cu o populație la jumătate! Au fost multe cazuri de angajați fără nici o pregătire! „Eu sunt numit politic” a replicat un vajnic „lipitor de afișe” în fața șefului direct, când a fost întrebat de calificare. Și șeful a înghițit în sec!!
În cazul numirilor politice (peste 50%) nici nu se simulează gândirea, acțiunea sau interesul pentru activitățile pentru care ai salariul! S-a ajuns ca un lucrător calificat (cineva face și treabă!) să acopere treaba a 2-3-4 salariați, care fac revista presei și se enervează că acele ceasornicului sunt prea leneșe.
Efectul este vizibil, iar soluția este „vânare de vânt”, cum cânta Bob Dylan.
Unii se arată uimiți că cei condamnați (vezi Oprescu) pleacă din țară în UE și nu sunt extrădați, în ciuda tratatelor în acest sens. Dacă pentru o șpagă de 30-40.000 de euro se „iau” peste 10 ani – mai mult decât pentru crimă- este de înțeles justiția de „afară”! Justiția noastră e considerată una postsovietică (Rusia, Bielorusia) și folosită, în locul Securității și Miliției, ca armă politică! Amicii justiției pot fura o flotă de 325 mil $ sau case cu acte false, dar DNA și judecătorii îi consideră „nașii din suflet”!!
Dan Strutinschi
P.S. Polițiștii locali nu amendează și nu atenționează pe cei care trec pe „roșu”, aruncă ambalaje sau nu mătură în fața prăvăliei! Fiind atât de omenoși vor ajunge toți în rai! Îngerași cu epoleți! Oare gradul se menține și acolo?