„Simț enorm și văz monstruos”

Într-o teză de doctorat (autor, Elena Petrescu), exclamația lui Caragiale „simț enorm și văz monstruos” ar demonstra că „autorul percepe realitatea la dimensiunile ei fabuloase” (…), iar „ în ușoara trecere de la enorm la monstruos și până la fantastic nu-i decât un singur pas.”
Dacă, însă, luăm fraza din „Grand Hotel Victoria Română” în întregime (adică, „îmi arde toată pielea, nu pot dormi, sunt amețit, nervii iritați – simț enorm și văz monstruos”) și-o trecem prin grila propusă de altă teză de doctorat, interpretarea ar fi și ea alta.
Este vorba despre merituoasa cercetare „Psihopatologia și creativitatea. Abordare biopsihosocială” datorată ieșeanului Bogdan C.S. Pârvu, publicată recent la Editura Medicală a Universității din Cluj. E-o teză de doctorat model, rod al unor meticuloase și îndelungate investigații personale, cu concluzii ce ar putea părea de-a dreptul alarmante: „personalitatea literară și, in extenso, personalitatea artistică este intim legată de psihopatologie”. Așadar, autorul vede o legătură semnificativă între psihopatologie și creativitate, „în termeni empirici, între nebunie și geniu”. Poate părea incomod faptul că… o și demonstrează, în urma unor cercetări care, chiar dacă pornesc de la o premisă, în felul ei, cunoscută, „așază o întreagă literatură națională, literatura română, pe o temelie de ultimă generație – DSM-5” (DSM-5 este un manual de diagnosticare a tulburărilor mintale și de comportament.) De remarcat de la bun început că lucrarea se întemeiază în mare măsură pe revelațiile analizelor statistice privind membrii Filialei din Iași a Uniunii Scriitorilor: 65 de poeți, 110 prozatori, 25 dramaturgi. Mulți – ăștia-s în scripte. Cum era de așteptat, nu se fac publice diagnostice, nici referiri la simptomatologie, cu atât mai puțin nominalizări – decât în cazul scriitorilor care nu mai sunt în viață. Unele revelații par cu totul surprinzătoare, câtă vreme autorul se consideră îndreptățit să afirme că (de pildă) Adrian Păunescu, Cezar Ivănescu și Mihai Ursachi au avut „tustrei tulburări din spectrul schizofrenic.” Vor fi avut, cum și Eminescu a avut, iar în cazul poetului de la Ipotești (căruia i se consacră un documentat și pertinent „studiu de caz”, ca și lui Arghezi sau Macedonski), relația poezie-psihopatologie poate fi condiționată și de antecedente familiale. Emineștii au fost, de toți, 14 (11 frați și trei surori), trei au murit în prima copilărie, unul în adolescență, alți trei s-au sinucis, iar ceilalți „vor prezenta de-a lungul vieții o psihopatologie severă”. Scriitorimea română (și nu numai ea) pare a fi fost mai mult decât fragilă la acest capitol, 53 de poeți fiind diagnosticați cu afecțiuni psihiatrice (câteva nume: Gr. Alexandrescu, Dimitrie Anghel, Tudor Arghezi, George Bacovia, Ion Barbu, Geo Bogza (? – n.n.), Dimitrie Bolintineanu, I.H. Rădulescu, Șt.O Iosif, Nicolae Labiș (? – n.n.), Al. Macedonski, Ion Minulescu, M.R. Paraschivescu, Nichita Stănescu (? – n.n.), G.Topârceanu (? – n.n.), Vasile Voiculescu ș.m.a.), adică, aproape toată floarea poeziei române!
Ne-am permis să adăugăm câteva semne de întrebare (nu-s deloc singurele posibile!) fiindcă avem oarecari dubii privind includerea în listă a unor autori ce vor fi dat semne de depresie ori anxietate, dar astfel de semne poate da, de-a lungul vieții, oricine; pentru atestarea unei maladii s-ar cuveni să existe un diagnostic de specialitate, nu numai pasagere referiri autobiografice. De remarcat totala absență a numelor feminine, ca și prezența covârșitoare (în lista completă) a poeților originari din Moldova (autorul furnizează o explicație, care, chiar dacă pare speculativă, ar putea avea o anume credibilitate: „cea mai săracă provincie își refulează în zona esteticului valențele neutilizate în câmpul economicului.” Cât privește prozatorii, lista e și mai… intrigantă: 82 de cazuri de boală psihiatrică (între care: Eugen Barbu, I.A. Brătescu-Voinești, Mateiu I. Caragiale, G. Călinescu, Emil Cioran, C.D. Gherea, Petru Dumitriu, Mircea Eliade, G. Ibrăileanu, Eug. Lovinescu, Titu Maiorescu, Const. Noica, Camil Petrescu, M. Sadoveanu, Ion Slavici, Zaharia Stancu, G.M. Zamfirescu, ș.m.a.) Oare nu s-ar putea așeza semnul de întrebare în dreptul fiecărui nume?
Și poate s-ar mai cuveni, opinăm noi, să se opereze o delimitare netă între maladia organică, eventual moștenită, și aceea dobândită în urma detenției, accidentelor nefericite, persecuțiilor etc. La cercetările întreprinse de B.C.S. Pârvu în rândurile Filialei ieșene a Uniunii Scriitorilor ne vom referi în articolul viitor.