„Simptomuri politice în boala lui Eminescu”

Motto: „Ideea de Eminescu nu este o idee literară sau politică, ci o idee etică”. (Nicolae Steinhardt)
Pentru că stăm sub semnul dorului de Eminescu, nu este niciodată lipsit de interes să încercăm a cunoaște tainele biografiei sale. Domnul Ion Filipciuc este unul dintre acei neobosiți cercetători care au dat la o parte vălul istoriei pentru a ne oferi o viziune surprinzătoare a ultimilor ani din viața marelui nostru poet.
Duminică, cinci martie – 2006, la invitația Fundației Sfinții Martiri Brâncoveni – Suceava, Domnia Sa și-a prezentat cartea „Simptomuri politice în boala lui Eminescu” apărută în 2005 la Editura „Timpul” din Iași. Apariția acestei cărți este un pas înainte în încercarea de a restabili adevărul istoric și un bun prilej de meditație la ceea ce putem numi fără înconjur „martiriul lui Mihail Eminescu”. Aceasta este o datorie de onoare, a-i reda lui Eminescu integritatea demnității sale, demnitate umbrită de pecetea nebuniei pe care a fost silit s-o poarte în ultimii șase ani ai vieții.
Pe temeiul a numeroase dovezi: scrisori din timpul convalescenței poetului, mărturii ale unor apropiați ai acestuia, fragmente din jurnalul lui Titu Maiorescu, concluziile obiective ale medicilor, prezentate pe larg în carte, se adeverește faptul că așa –zisa nebunie a fost de fapt o înscenare necesară conjuncturii politice a vremii. Prezența lui Mihail Eminescu printre membrii Societății secrete „Carpații” care urmărea eliberarea Transilvaniei de sub dominația Imperiului Austro- Ungar, dar mai ales luciditatea, clarviziunea, curajul și disprețuirea oricărei forme de compromis, dublate de talentul ieșit din comun cu care poetul, editorialist la „Timpul”, incrimina politica servilă față de Curtea din Viena a guvernului liberal – iată tot atâtea motive pentru a se dori de către oficialii de la Viena și București, reducerea lui la tăcere. Și într-adevăr, glasul celei mai lucide și pătrunzătoare, dar și incomode conștiințe din presa românească, glasul celui care mărturisea despre sine că „sunt peste voia mea grăitor de adevăr” a amuțit în dimineața zilei de 28 iunie 1883. Atunci poetul a fost îmbrăcat cu „cămașa de forță a umilinței trupești și a compromiterii inteligenței sale” și și-a început peregrinarea spre moarte prin spitalele de boli psihice. Tratamentul cu mercur care i-a fost în mod greșit administrat i-a grăbit sfârșitul, survenit după o criză cardiacă la 15 iunie 1889.
De ce este important să cunoaștem astăzi adevăratele rațiuni care au condus la scoaterea de pe scena istoriei a lui Mihail Eminescu?
Este un act de pietate și respect față de memoria poetului, dar mai cu seamă ne este necesar pentru a-l înțelege și iubi o dată mai mult pentru puritatea și verticalitatea caracterului său pe cel care este geniul tutelar al neamului, candela de veghe la altarul conștiinței noastre. (Liliana JARDĂ)