Membrii Cenaclului „Hyperion” din București vor fi prezenți mâine la Fălticeni, pentru a participa la cea de-a XIV-a ediție a manifestărilor culturale “Sub semnul Lovineștilor”.
Simpozionul programat cu prilejul acestui eveniment cultural se axează pe viața și opera eseistului fălticenean Vasile Lovinescu, o parte dintre evocări fiind prezentate chiar de o parte dintre discipolii gânditorului fălticenean: dr. Roxana Cristian, profesorul Theodor Gheondea, scriitorul Eugen Dimitriu, dar și de profesoara Eleonora Bulboacă și dr. Vasile V. Popa.
Tot cu această ocazie vor fi lansate cărțile ”Oameni și locuri din Fălticeni” de Vasile Ghe. Popa, o evocare a unor locuri și celebrități ale orașului, și “Scrisori către soare” a poetei și traducătoarei Lucreția Andriu.
Întâlnirea cu iubitorii de cultură din Fălticeni se va încheia în acordurile muzicii, invitat fiind tenorul Florin Ormenișan.