Universitatea „Ștefan cel Mare”

Simpozionul național „Proiect pentru viață”, la Suceava



Asociația Familia Ortodoxă, în parteneriat cu Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților și cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Suceava, organizează, în perioada 9-11 ianuarie, în Sala Auditorium, corp F, Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava, Simpozionul național „Proiect pentru viață”.
Deschiderea lucrărilor este programată pentru miercuri, 9 ianuarie, la ora 14:00, la Sala Auditorium.
Evenimentul se adresează în special profesorilor și elevilor (care au peste 15 ani) de la instituțiile de învățământ preuniversitar din județ, dar și tuturor acelora care doresc să devină formatori competenți în abordarea unor teme precum: „Iluzie și realitate. Analiza și interpretarea cu discernământ a informațiilor din mass-media”; „Sexualitatea. Pericolul necunoscut al metodelor contraceptive, al bolilor cu transmitere sexuală. Consecințele fizice și morale ale avortului”; „Capcanele adolescenței: drogurile, alcoolul, fumatul – efectul nociv al acestor vicii asupra creșterii și dezvoltării armonioase a adolescenților”; „Dragostea. Conștientizarea și analizarea trăirilor specifice adolescenței”; „Soluții – nevoia unor adevărate modele”.
În cadrul simpozionului, vor fi susținute „lecții model” de către traineri specializați, pe fiecare temă în parte.
Prin dezbaterile inițiate va putea fi fructificată toată experiența formatorilor din țară care au început deja derularea proiectului cu rezultate încurajatoare.
Participanților li se vor asigura de către organizatori materialele informative de care vor avea nevoie în activitatea de formatori, dar și cazarea și masa pentru persoanele care vin din alte localități și diplomă de absolvire a cursurilor.



Recomandări

Peste 60 de copii și tineri au participat la „Peripeții de vară”, alături de echipa Salvamont Suceava, la Muzeul Arta Lemnului

Peste 60 de copii și tineri au participat la „Peripeții de vară”, alături de echipa Salvamont Suceava, la Muzeul Arta Lemnului. Foto Țăran Daniel Robert
Peste 60 de copii și tineri au participat la „Peripeții de vară”, alături de echipa Salvamont Suceava, la Muzeul Arta Lemnului. Foto Țăran Daniel Robert

Proiecte de peste 90 de milioane de euro depuse pentru gestionarea durabilă a fondului forestier național – cele mai multe la Suceava

Proiecte de peste 90 de milioane de euro depuse pentru gestionarea durabilă a fondului forestier național – cele mai multe la Suceava

A încetat din viață univ. Ovidiu Crețu, unul dintre întemeietorii școlii de învățământ tehnic din Suceava

Conf. univ. dr. ing. Ovidiu Crețu, unul dintre întemeietorii școlii de învățământ tehnic de la Suceava, a încetat din viață marți
Conf. univ. dr. ing. Ovidiu Crețu, unul dintre întemeietorii școlii de învățământ tehnic de la Suceava, a încetat din viață marți