Simpozionul Național de Artă Plastică de la Câmpulung Moldovenesc

Simpozionul Național de Artă Plastică de la Câmpulung Moldovenesc
Simpozionul Național de Artă Plastică de la Câmpulung Moldovenesc

La Câmpulung Moldovenesc va avea loc, în perioada 1-12 septembrie, prima ediție a Simpozionului Național de Artă Plastică „Între tradiție și modernitate”, organizat la inițiativa primarului municipiului Câmpulung Moldovenesc, Mihăiță Negură, cu sprijinul Fundației „Mircea Titus Romanescu”. Obiectivele simpozionului, după cum ne-au informat reprezentanții Fundației „Mircea Titus Romanescu”, sunt inițierea unei colecții de artă contemporană a municipiului Câmpulung Moldovenesc, în cadrul Muzeului Arta Lemnului din localitate, și crearea premiselor pentru ca municipiul Câmpulung Moldovenesc să devină destinație cultural-artistică.Anul acesta va participa la simpozion un grup format din nouă pictori și doi sculptori, artiști plastici de renume, atât în țară, cât și peste hotare. Maeștrii în pictură sunt Constantin Flondor, Ilie Boca, Horea Pastina, Mariana Papara, Liviu Suhar, Mihai Sârbulescu, Aurel Stanciu, Vasile Jurje, alături de maeștrii în sculptură, Ioan Maftei și Vasile Soponariu. Din grupul de artiști va face parte și Mircea Titus Romanescu, pictor, curator și membru fondator al Fundației „Mircea Titus Romanescu”. Deschiderea taberei va avea loc sâmbătă, 2 septembrie, la ora 11.00, la Cabana Rarău. Evenimentul de închidere al simpozionului și vernisajul expoziției participanților, care este deschis publicului, are loc pe 12 septembrie, la ora 17:00, la Muzeul Arta Lemnului din Câmpulung Moldovenesc. Tema din acest an a simpozionului, „Rarăul – Mit și Simbol”, își propune să le ofere artiștilor deschiderea oricărei interpretări plastice, conform stilului de exprimare al fiecărui participant.

Recomandări

Simpozionul Național de Studii Canonice „Tradiție și actualitate: Studiul Sfintelor Canoane în Ortodoxia românească în cei 100 de ani de Patriarhat (1925-2025)”

Distincții și înaintări în grad, la deschiderea anului școlar de la Colegiul Militar Câmpulung Moldovenesc