Simpozionul „Asistență socială și implicare comunitară”

Cu ocazia Zilelor Asistenței Sociale, sub egida „Criza Economică și Socială. Soluțiile Asistenței Sociale”, la Centrul pentru Susținerea Tradițiilor Bucovinene (în apropierea Patinoarului Artificial Areni) va avea loc marți, 25 martie, începând cu ora 11:00, Simpozionul „Asistență socială și implicare comunitară”.Simpozionul va cuprinde trei secțiuni: Asistența socială și mass-media. Deontologie profesională și impact asupra comunității; Responsabilitate, implicare și parteneriat în asistență socială comunitară; Realități cotidiene. O perspectivă a asistenței sociale de azi și de mâine. Președinta Sucursalei Teritoriale Suceava a Colegiului Național al Asistenților Sociali din România (CNASR), Ecaterina Croitor, a spus că „pentru un efort solidar de dezvoltare și de creștere a calității vieții, în organizarea evenimentului au fost cooptate autorități publice locale și județene, mass-media, organizații nonguvernamentale, instituții de învățământ, reprezentanți ai instituțiilor deconcentrate din județul Suceava, asistenți sociali și beneficiari ai sistemului de asistență socială”.

Recomandări

DGASPC Suceava anunță modificări importante privind beneficiile de asistență socială pentru persoanele cu dizabilități

O nouă campanie umanitară demarată de Crucea Roşie Suceava pentru familiile din Broșteni afectate de inundații