Colegiul Tehnic „Petru Mușat” Suceava, Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Mitropolit Dosoftei” Suceava și Asociația Școlară Suceaveană pentru Educație și Dezvoltare organizează luni, 12 noiembrie, la ora 9:30, în Sala de Festivități a Colegiului Tehnic „Petru Mușat” Suceava, un simpozion dedicat Centenarului Marii Uniri: „2018 – Anul comemorativ al Făuritorilor Marii Uniri din 1918”. La eveniment va participa și Preasfințitului Damaschin Dorneanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților. Din prima parte a programului nu vor lipsi: moment muzical – Corul Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Mitropolit Dosoftei”, dirijor pr. prof. Ionuț Tablan Popescu – „Ardealul”, „Pe-al nostru steag e scris Unire”, „Țara mea”, „Oșteanul român”; moment artistic – Grupul vocal „Petale de flori”, cl. a II-a E, Școala Gimnazială Nr. 3, Suceava – îndrumător, prof. înv. primar Elena Teodorescu – „Treceți batalioane române Carpații”, „Jurământ la Putna”, „Tu, mândră Românie” – poezie, „Oameni buni au fost”, „Românie, țară veche”; moment artistic – „Arc peste timp” – cântece populare, patriotice – elevii Colegiului Economic „Dimitrie Cantemir” Suceava, coordonator prof. Mihaela Beșa și elevii Școlii Gimnaziale „Miron Costin” Suceava, coordonator prof. Adriana Caliniuc; Prelegere – „Academia militans: discursuri de recepție la Academia Română” – conf. univ. dr. Carmen Balan, profesor asociat al Facultății de Științe ale Educației, Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava; Moment muzical – Grupul „Meloritm” – Școala Gimnazială „Grigore Ghica Voievod”, coordonatori prof. Ionuț Hârceag și prof. Monica Matei – „Basarabie frumoasă” și „Cântă cucu-n Bucovina”; Prelegere – „Visul lui Eminescu” – Lector. univ. dr. Geta Moroșan – Facultatea de Științe ale Comunicării, Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava; moment muzical – Grupul de copii al Școlii Gimnaziale „Ciprian Porumbescu”, îndrumător prof. înv. Elena Popovici – „Măi stejar pletos și verde”, „Acasă-i România”, „Treceți batalioane române Carpații” etc. Parteneri: Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava, Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava, Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir” Suceava, Școala Gimnazială Nr. 3 Suceava, Școala Gimnazială „Miron Costin” Suceava, Școala Gimnazială „Grigore Ghica Voievod”, Liceul Tehnologic „Mihai Eminescu” Dumbrăveni, Școala Gimnazială „Ciprian Porumbescu”, Școala Gimnazială „Niculae Popinceanu“ Mihoveni, Mănăstirea Dragomirna și Parohia Șcheia I – Suceava.