Facultatea de Inginerie Electrică din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava este zilele acestea gazda Simpozionului Internațional de Inginerie Electrică și Convertoare ELS 2007.
La eveniment participă cadre didactice din importante centre universitare românești, de la Universitatea Tehnică din Iași, Universitatea politehnică București și Universitatea din Timișoara. De asemenea, la simpozion participă și cadre didactice de la Universitatea din Chișinău, Republica Moldova, dar și din Turcia, Franța și Israel.
Președinții Comitetului conferinței sunt rectorul Universității Suceava, Adrian Graur, și profesorul Alecsandru Simion de la Universitatea Tehnică „Gh. Asachi” din Iași. Printre organizatorii evenimentului internațional găzduit de Universitatea Suceava mai sunt și profesorii universitari Radu Pentiuc, șeful catedrei de Electrotehnică și Leon Mandici, decanul facultății de Inginerie Electrică.
În paralel cu desfășurarea simpozionului, la Universitatea Suceava este organizată și o expoziție de inventică, în care sunt prezentate lucrări ale studenților și profesorilor suceveni. Este vorba despre zeci de lucrări de inventică, înregistrate la OSIM, multe dintre ele aparținând profesorului Dorel Cernomazu, deținătorul a aproximativ 200 de brevete de inventică, și premiant cu aur la numeroase concursuri de profil.





