Simplitatea

Orice virtute se poate învăța. Putem învăța să devenim politicoși, generoși, cumpătați, curajoși, umili, toleranți, dar cum putem învăța să fim simpli? „Vrând să fii simplu nu faci decât să te îndepărtezi de simplitate” – afirma Fenelon. De aceea cred că simplitatea este mai mult decât o virtute, sau este o virtute „de rang înalt”.
Un om simplu este cel care uită de sine și care pur și simplu trăiește. El nu se laudă și nu se disprețuiește. El este pur și simplu ceea ce este, în mod firesc, fără ocolișuri, fără străduințe, fără analize, fără planuri, fără prea multă glorie, fără afectare, fără rușine. De aceea cred că simplitatea este mai mult decât o virtute, este un mod de a fi.
Simplitatea nu este totuna cu puritatea, cu sinceritatea sau cu corectitudinea.
Putem remarca faptul că există mulți oameni care sunt sinceri, dar nu sunt simpli. Ei cred în ceea ce spun și nu intenționează să treacă drept altceva decât ceea ce sunt, dar se tem tot timpul că vor fi înțeleși greșit, că vor fi luați drept altceva decât ceea ce sunt; ei se studiază și se supraveghează în permanență, își măsoară orice cuvânt și își cântăresc orice acțiune, din teama de a nu greși. Sunt parcă în permanență aflați în căutarea unei oglinzi în care să se aranjeze. Ei se ocupă prea mult de ei înșiși, iar aceasta contravine conceptului de simplitate, pentru că simplitatea presupune absența oricărui calcul, a premeditărilor.
Omul simplu este acela care nu se preface
Minciuna spontană este de preferat sincerității calculate. Mai bine să fii pur și simplu egoist decât să te prefaci că ești generos. Simplitatea înseamnă spontaneitate, detașare, absența dorinței de a păstra sau dovedi ceva. De aici impresia de libertate. Uitând de sine, omul acționează mai natural.
Omul simplu este acela care nu se preface, care nu-și acordă atenție, care nu e preocupat de reputația sau de imaginea sa, care nu calculează, care nu e stăpânit de frici, de griji, de neliniști. Ce s-ar petrece dacă un copac, să presupunem un măr, ar încălca regula firii și ar începe să-și facă griji, să-si pună întrebări: „vai, vine primăvară… oare mugurașii mei nu vor fi surprinși de frigul iernii?”, „vai, concurența… un alt copăcel crește lângă mine. Oare din cauza lui nu voi fi eu privat de lumină și apă?”, „vai, voi înflori… voi fi eu oare admirat?”, „vaaai, vine toamna și-mi voi pierde iar frunzulițele mele dragi. Oare nu mă mai iubesc? De ce pleacă?”. După atâtea întrebări pe care și le-a pus mărul nostru, îndrăznesc să pun și eu o întrebare: oare vom mai mânca mere la toamnă din acest măr? Iar dacă totuși vom mânca mere, vor fi ele dulci?
„Nu vă îngrijiți de ziua de mâine, căci ziua de mâine se va îngriji de ale sale”. Simplitate înseamnă a trăi în prezent; a uita de sine, de orgoliu, de griji, de frici.
Simplitatea omului nu neagă conștiința sau gândirea
O floare înflorește într-o poieniță din inima pădurii. Ea pur și simplu este fără greșeală, fără pretenții, fără să-și pună întrebări; ea înflorește pentru că înflorește, și nu din dorința de a fi privită. Dar cît de complexă este această floare pentru un botanist care caută să o înțeleagă, și cît de simplă este aceasta pentru cel care doar o admiră, fascinat de ea. Câte celule, câtă organizare pentru botanist pe de o parte și câtă perfecțiune și frumusețe pentru admirator. Aceasta nu înseamnă că cel care nu caută să înțeleagă floarea, ci doar se mulțumește să o admire, nu este capabil de a gândi, de a înțelege, de a analiza. Simplitatea omului nu neagă conștiința sau gândirea, ci mai degrabă ea reprezintă capacitatea de a trece dincolo de acestea, fără a le anula, de nu fi prizoniera lor. Simplitatea este capacitatea de a converge către esență; pentru că esența unei flori nu o reprezintă elementele organice și chimice care o compun, ci frumusețea. Contrarul simplității nu este complexitatea ci falsul. Cât de simple sunt operele lui Brâncuși… dar câtă putere au de a ne ferici și înălța… Cât de simplu era omul Brâncuși, dar cât geniu, putere și fascinație domneau în ființa sa. Cred că acest exemplu poate alunga orice urmă de asociere a simplității cu incapacitatea de a gândi, raționa, sau nerozia cu alte cuvinte.
Simplitatea, o virtute aleasă
Așadar, simplitatea implică inteligență, care nu este altceva decât arta de a reduce complexitatea la simplu. Ce poate fi mai simplu decât: E=mc2?
Ca să concluzionăm, putem spune că simplitatea este o virtute aleasă, la care se ajunge indirect, prin cumularea altor virtuți, atunci când ființa manifestă o anumită verticalitate sufletească.
Omul simplu, lepădat de sine, nu se ia în serios și nici în tragic. Își urmează liniștit drumul, cu inima ușoară și sufletul împăcat, fără nostalgie, fără nerăbdare. Nud, sărac, mulțumindu-se doar cu întreaga existență. Trăiește eternitatea clipei și aceasta îi este de ajuns.
Pentru Dumnezeu totul este simplu; pentru oamenii simpli totul este divin, chiar și munca sau efortul.
Și să nu uităm că Adevărul Ultim este atât de simplu…
(Alina Șutic, www.artadeatrai.ro)