Simple întrebări

Trăim printre întrebări. Mai grave, mai inocente, mai pașnice, mai agresive, toate așteaptă un răspuns; până să-l afli, apar altele noi. Unele, cu răspuns cu tot, pur și simplu depășesc capacitatea sussemnatului de receptare, analiză și (eventuală) acceptare. Cum ar fi, de pildă, misterul propunerii și susținerii până-n pânzele albe a candidaturii Vioricăi Dăncilă la Prezidențiale. Timp de peste un deceniu de când gospodăresc această rubrică m-am străduit s-o feresc de implicare în politic – ceea ce încerc să fac și-acum, fiindcă, de fapt, pur și simplu mă mir și-atât. Nu-i o uimire… de partid, nici de fan, nici de inamic, și ar fi rămas aceeași dacă într-o situație asemănătoare s-ar fi aflat personaje din alte zone alte spectrului politic. În opinia mea, Viorica Dăncilă n-a confirmat principiul lui Peter („descalificarea prin promovare”), izbutind, cum-necum, un parcurs deloc sub nivelul prim-miniștrilor precedenți, ba, luând în considerare și gestionarea responsabilităților europene, pe undeva în preajma notei de trecere. Evident, între limitele programului PSD de guvernare – nici premiantă, dar nici corigentă. N-avem cum ne imagina evoluțiile inginerei din Videle pe tronul de la Cotroceni; oricum, căciula ar fi fost enormă, dar… mai știi? Vorba mea (mă auto-citez): „a fost un caz la Bârlad” – și glumesc numai pe jumătate, amintindu-mi că Gh. Gheorghiu-Dej s-a născut la Bârlad… Evident, nimic nu conta în ecuația electorală, fiindcă nu calități morale, IQ-ul performant, virtuți patriotice ori deosebite capacități manageriale decid, ci statura candidatului într-un box-office intern și internațional. În care Klaus era bine înfipt, iar Viorica, mai deloc – ceea ce se vedea de la bun început și de la șapte poște. Pricepea toată lumea, iar analiștii PSD nu? N-aș crede că vreun pesedist și-a imaginat o clipă înfrângerea lui Johannis într-o competiție electorală cu Dăncilă – decât, desigur, dacă era dus cu pluta. După turul II nu se mai putea face nimic, dar de ce s-a ajuns la stabilirea unei candidaturi „de ornament”, parcă anume făcută să servească adversarului? Imensul „rezervor de cadre” al PSD nu putea oferi altă soluție? Nu se putea afla un ne-aliniat? Toată trupa de activiști din fruntea partidului pare a suferi de masochism și de tulburări ale vederii… politice câtă vreme aprobă și apoi susține o candidatură de tipul „operația reușită, pacientul mort”. Până și Moș Ion Roată, sprijinit de PSD, ar fi avut mai multe șanse decât Viorica! Este frumos până la înduioșare să ai nețărmurită încredere în tine și-ntr-ai tăi, da-i iluzoriu să cutezi pasul înainte fără să ai picioarele pe pământ. Așa că întrebarea, simplă în felul ei, rămâne s-o deslușească politicienii viitorului: de ce Viorica?
Cea de a doua întrebare căreia nu-i găsesc urmă de răspuns logic are ca obiect dispariția flotei românilor și totala „albire” a dosarului Băsescu. Aveam una dintre flotele europene împlinite și performante – s-a mistuit în ceață precum Boeing-ul malaysian MH 370, numai că avionul dispărut a fost căutat de întreaga lume, în vreme ce de navele noastre n-a mai întrebat nimeni. Din punct de vedere juridic, speța, în coadă de pește, are un final pur și simplu aiuristic: probabil nu se prea știe că, de fapt, nu există o hotărâre judecătorească! Nicio instanță nu l-a declarat pe Băsescu & comp. nevinovat și n-a desființat expertiza ce stabilise un prejudiciu de 275 de milioane de euro, spre a o înlocui cu a doua, aceea cu stupefiantul „prejudiciu zero.” Magistrații au cerut doar ca actul de acuzare (rechizitoriul) să fie semnat de cine trebuie, adică de șeful Parchetului și nu de adjunctul său. Nu l-a mai semnat nimeni, nu se mai sesizează nimeni, procurorii anti-corupție au declarat că „fapta nu există”, așa că Băsescu a scăpat de acuze fără ca Justiția „lui” să decidă într-un fel sau altul! A doua expertiză susține nu numai că România n-a fost prejudiciată, ci, dimpotrivă… ar fi câștigat din tranzacțiile pe un dolar peste o sută de milioane reprezentând totalul viitoarelor cheltuieli de întreținere a navelor! Așa ar putea câștiga și TAROM-ul sute de milioane ținându-și avioanele la sol ori vânzându-le pe un dolar, ori CFR-ul, trăgând definitiv obloanele! A doua expertiză consideră flota românilor, vorba lui Petre Roman, „un morman de fier vechi” (dacă-i așa, apoi responsabilitatea lui Băsescu crește, fiindcă tot Ministerul lui a lăsat navele să ajungă în asemenea hal, n-a plătit taxele cuvenite terților, a administrat mizerabil o bogăție națională!). Am văzut cu ochii mei nave din „grămada de fier vechi”, revopsite, re-botezate și sub pavilion străin, navigând după faimoasa vânzare pe un dolar, în voia cea bună, pe Mediterana! Dacă prescripția, probabil, nu mai îngăduie redeschiderea unui dosar atât de rău mirositor, barem Societatea civilă ar putea să organizeze un proces-dezbatere din care să se afle cum sunt posibile două expertize (zdravăn plătite!) care se bat flagrant cap în cap și să lămurească mutarea peste noapte a Triunghiului Bermudelor… la Constanța.