Simpaticul Cristian Țopescu și trascăul sportului românesc

Cristian Țopescu a rămas un simpatic. Un meci de fotbal sau de tenis comentat de el era mai mult decât un simplu eveniment, era aproape o lecție de viață. Am văzut săptămâna trecută un interviu cu el la televiziune și l-am găsit la fel de spiritual, chiar dacă arată cam epavistic, cu fața pierdută într-o roată de tractor plină cu slană și cu o proteză dentară care nu mai mințea pe nimeni.
Dar nu conta. Asta este, până la urmă, esența farmecului veritabil: să-i cucerești pe cei din fața ta, chiar dacă arăți dizgrațios. Țopescu, personificarea presei sportive de ieri. Foarte deosebită de aia de azi, când avem de-a face la microfonul evenimentelor sportive cu arătări semianalfabete, la fel de reduse ca președinții de cluburi, ca antrenorii și ca spectatorii.
Țopescu a explicat și de ce nu mai comentează meciuri. Sportul românesc e la fel ca societatea românească, pe care o ilustrează fidel: dominat de corupție, înecat în murdărie. Pe sportivi nu-i mai interesează întrecerea, ci banii albi, gri și negri din spatele ei. În asemenea condiții, fair-play-ul este sacrificat. Grav e că nimănui nu pare să-i pese.
Îl înțeleg pe Țopescu și sunt total de acord cu el. Să sperăm că însănătoșirea societății românești va aduce cu ea și însănătoșirea sportului. De fapt, sperați dumneavoastră și pentru mine, că eu trebuie să dau de mâncare la vacă.
Mă uitam alaltăieri la un meci de fotbal autohton, cu jucători mai lenți ca bunica, de când a fost operată de șale. Și n-am putut să nu observ, în afara mitocăniei din tribune, una din reclamele publicitare, care se repeta mai abitir. Reclama era la o marcă de coniac. Nu la una de bere, ceea ce ar fi fost explicabil, ci la una din coniac de ăla, care te trăsnește ca o mătărângă la cap. Într-un mod aproape direct, spectatorii și telespectatorii erau invitați să urmărească partida cu o bardacă de tărie în față.
Să te mai mire violența din teren și din afara lui!