Simona Pătruleasa, prezentatoarea Știrilor Kanal D, a născut ieri o fetiță, care a primit numele de Ingrid Maria Lucia Ivanov, potrivit unui comunicat.
Ieri, la ora 10.40, Simona Pătruleasa a dat naștere unei fetițe perfect sănătoase. Ingrid Maria Lucia Ivanov a venit pe lume prin cezariană, într-o clinică din București, și a avut la naștere o greutate de 3,850 de kilograme și o lungime de 52 de centimetri. Copilul a primit, la naștere, nota 10 din partea medicilor.
Simona Pătruleasa a semnat un contract cu Kanal D, anul trecut, pentru a prezenta principalele jurnale de știri din weekend, difuzate de la ora 18.30, pe postul de televiziune.
Simona Pătruleasa, în vârstă de 36 de ani, a părăsit, în aprilie 2009, postul de televiziune Antena 1. Ea a prezentat știrile sportive la Antena 1, după ce a fost prezentatoare la Realitatea TV.