Nu vreu să intru pe tărâmul speculațiilor, ar fi într-adevăr cinic să fie vorba despre o stratagemă. Dar, oricum am întoarce-o, tot e un eșec pentru ea și staff-ul ei. Mesaje optimiste peste mesaje optimiste, antrenor de talie mondială trecut de la lucru cu ziua la normă întreagă, iar în „ziua nunții”… ni se spune pas. Nicio vorbă până atunci despre vreo problemă medicală, ceea ce i-a făcut pe unii să avanseze ideea că de fapt n-a vrut să riște o înfrângere în primul meci al anului. Cum ar veni, din superstiție! După cum știți, urma să debuteze cu Vika Azarenka, bielorusa degajând o senzație de forță neașteptată în primul tur în care a desființat-o pur și simplu pe rusoaica Vesnina. Din comunicatul de presă al Simonei înțelegem că accidentarea la călcâi nu e gravă, doar că nu a dorit să riște, în perspectiva protejării principalului scop al începutului de 2016, adică Open-ul australian. Desigur, Simona putea să trateze meciul ca pe un antrenament, că de-astea oricum va face, însă aici putea să intervină nu numai superstiția de care pomeneam, ci și o anumită teamă față de reacția „fanilor”, inclusiv ai celor din presă. Poate părea exagerat, dar impresia mea este că reacțiile negative o influențează, chiar dacă ea declară că se protejează prin lipsa lecturii. E adevărat, nici așa nu are parte de prea multă înțelegere și aici vine partea amuzantă: ca orice om, Cristian Geambașu, editorialist la Gazetă, și-o fi propus și el să fie mai bun în 2016. Mai bun nu din punct de vedere profesional, că aici e deja în Olimp, ci din punct de vedere uman. Așa că a produs o raritate, un articol pozitiv despre Simona, ceva legat de zâmbetul ei, emoționant, ce să mai… Și pac, vine Simona și-l lovește pe la spate cu anunțul de retragere! Păi puteau rămâne lucrurile așa? Nicidecum, Geambașu revine la o zi distanță (nu știu dacă și-o fi găsit loc atât de repede și în ediția scrisă, dar pe blogul gsp nu-l împiedică nimeni să se desfășoare) și spune totul încă din titlu, ceva de genul „am greșit, nu era zâmbetul ei”! Dar multe altele s-au stârnit, cu siguranță.