Simona Halep ocupă de azi locul 5 în clasamentul WTA, cea mai bună clasare a unei românce în ierarhia feminină a tenisului mondial.
Halep, care a urcat două poziții după semifinala jucată săptămâna trecută la Indian Wells, egalase performanța reușită de Irina Spîrlea pe 13 octombrie 1997 (locul 7) în data de 24 februarie. Simona Halep devenise pe 27 ianuarie a treia româncă din istorie care intra în ”top ten” mondial, după Spîrlea și actualul său manager, Virginia Ruzici (locul 8).
Ascensiunea tinerei jucătoare române a început după eliminarea sa din primul tur al competiției Mutua Madrid Open, în mai anul trecut, când Halep ocupa doar locul 64 în lume și nu câștigase niciun titlu WTA (jucase trei finale). Între timp, Simona Halep și-a trecut în cont șapte titluri WTA din tot atâtea finale jucate (Nurnberg, ’s-Hertogenbosch, Budapesta, New Haven, Moscova, Sofia – 2013, Doha – 2014) și are cele mai multe victorii, 57, în circuitul profesionist feminin (WTA), într-un clasament pe ultimele zece luni, devansându-le în această inedită ierarhie pe Serena Williams, liderul mondial, 51 victorii, și pe poloneza Agnieszka Radwanska, 49 victorii.
Halep se află la mai puțin de 700 de puncte de fostul lider mondial Victoria Azarenka, ocupanta locului 4 și care nu va participa la turneul de la Miami, care începe săptămâna aceasta.
În ”top 100” mai figurează alte trei românce, Sorana Cîrstea pe 26, după ce a urcat o poziție față de acum două săptămâni, Alexandra Cadanțu, care a coborât trei locuri și se găsește pe 62, și Monica Niculescu, aflată pe 70, după ce a coborât 7 trepte.
În turneul de la Miami, Simona Halep ar putea să o întâlnească din nou pe australianca Casey Dellacqua, 56 WTA, după ce a învins-o în sferturi la Indian Wells (6-2, 6-2).
Dellacqua, care a urcat de pe locul 78 pe 56 WTA, prin calificarea în sferturi la Indian Wells, a primit un wild card și va evolua în turul întâi în Florida, cu Stefanie Voegele din Elveția, locul 52 WTA.
Alte trei românce vor fi prezente pe tabloul principal de la Miami. Sorana Cîrstea, locul 26 WTA, cap de serie numărul 25, este și ea acceptată direct în turul 2, fază în care o va întâlni pe învingătoarea meciului dintre Galina Voskoboeva din Kazahstan, locul 63 WTA, și Țvetana Pironkova din Bulgaria, locul 47 WTA.
Alexandra Cadanțu, locul 62 WTA, va trebui să aștepte finalizarea calificărilor pentru a-și cunoaște adversara. Monica Niculescu, locul 70 WTA, va juca în primul tur cu Barbora Zahlavova Strycova din Cehia, locul 64 WTA.