Simona Halep își continuă drumul spre al doilea titlu la Madrid. Românca s-a calificat în semifinale în capitala Spaniei, la capătul unui meci în care nu i-a lăsat vreo șansă lui Coco Vandeweghe.
După doar o oră de joc, românca s-a impus cu un spectaculos dublu 6-1, dar în ciuda succesului categoric, Simona rămâne cu picioarele pe pământ.
„Nu am făcut nimic special, doar am rămas concentrată la ceea ce am de făcut. Am jucat foarte bine și cred că am dominat-o pe tot terenul. Am vrut să iau mingea de sus și să servesc cât mai bine. Am vrut să fiu concentrată doar la mine și la atitudinea mea și am făcut-o destul de bine”, a declarat a opra jucătoare a lumii, la finalul meciului.
În penultimul act, constănțeanca de 25 de ani o va întâlni pe Anastasija Sevastova, din Letonia, pe care a învins-o clar în precedentele două întâlniri directe.
În acest moment, Simona Halep pare greu de oprit în tentativa de a câștiga din nou turneul de la Madrid.
„Nu mă gândesc la titlul de anul trecut, vreau doar să joc cel mai bun tenis al meu mâine, în semifinale, și să dau totul pentru a câștiga”, a precizat românca.

