Simona Halep, eliminată de Na Li, în turul doi al turneului de la Wimbledon



Jucătoarea Simona Halep, locul 32 WTA, a fost învinsă, ieri, cu scorul de 6-2, 1-6, 6-0, de sportiva chineză Na Li, locul 6 WTA, în turul doi al turneului de la Wimbledon, după un meci care a durat o oră și 25 de minute.
Halep a acuzat dureri la spate și a cerut ajutorul fizioterapeutului după ce a pierdut primul set cu 2-6. Ea a reușit să revină pe teren și s-a distanțat la 3-0 în setul doi. La acest scor a cerut din nou ajutorul fizioterapeutului, apoi încă o dată la 5-0. Românca a câștigat setul cu 6-1, dar în decisiv nu a putut să țină ritmul impus de adversară.
Simona Halep a mers la Londra după ce a câștigat zece partide la rând, în două săptămâni, care i-au adus două trofee în palmares, la Nurnberg și ’s-Hertogenbosch.
Ea a pășit cu dreptul și pe iarba de la All England Club, calificându-se în turul secund. Însă Halep nu a put trece de Na Li, punând capăt unei serii impresionante de victorii consecutive, 11.
La Wimbledon, jucătoarea română va primi la simplu un premiu în valoare de 38.000 de lire sterline (aproximativ 44.500 de euro).