Simo, Ronnie, Vini, Kili, Kiki



Ultima excursie a domnișoarei Simona Halep pe tărâmuri asiatice, la Hong Kong, la un turneu pentru care ne-a anunțat în timp util că se pregătește cât e ziulica de lungă prin Dubai, s-a soldat cu un salt în clasamentul WTA pe care un site sportiv (administrat de niște deraiați, presupun!) îl considera „uluitor”, fiind vorba de… 7 locuri! Adică de pe 883 până pe 876! Uluitor poate fi, într-adevăr, felul în care se alcătuiește clasamentul, din moment ce Halep a luat o bătaie soră cu moartea chiar în turul I, iar asta a urcat-o în clasament. Păstrându-se algoritmul acesta, sunt șanse foarte mari ca pe Simo să o vedem din nou pe locul I WTA, dacă la fiecare bătaie urcă, lunar, câte 7 locuri. Viață lungă să-i dea Domnul, că în fix 126 de luni urcădin nou pe locul I! Asta înseamnă doar 10 ani și un pic, sănătate, Simo!
Tot la Hong Kong s-a mutat și Ronnie O’sullivan! A devenit, adică, rezident acolo. El, care până acum câțiva ani, când auzea de chinezi, i se tulburau mințile! Probabil că i s-au tulburat de tot, zic eu, dacă pe motiv de taxe și impozite a ales calea asta. Așa însă am priceput și de ce joacă de parcă e drogat de la o vreme încoace. Eeeiii, poate acum s-o liniști și o începe să-și vadă și de joc. Dacă nu cumva mai are și de mobilat căsoiul… ori să schimbe țevăraia!
Nesimțiții de la France Football, hoții de trofee, au explicat cum de a rămas Vini fără: cică e din cauză că în primii 4 erau 3 de la Real! Logică e de absolvenți de școală ajutătoare: adică dacă într-o echipă toți sunt buni, tu dai trofeul unuia prost, de la altă echipă, numai fiindcă-i prost!!! Nesimțiți.
Mai zic o dată: s-ar putea cahoții de la France Football să se fi răzbunat că între ăia, primii în lume, se afla și franțuzul lor, Kili, tocmai răpit de la PSG tot de Real! Nesimțiți.
Pe principiul ăsta, te aștepți să-l vezi încoronat și pe Kiki. Cum, care Kiki!? Chichireș(sau cum i-o zice!), căsigur nu-i mai prost caRodri, laureatul în dauna lui Vini!



Recomandări