„Cartierul Ițcani rămâne, de fapt, o anexă a gării, un peron pe care se intersectează pași grăbiți în drum spre ceva, spre cineva. Iar gara este inima cartierului, «centrul cultural», punctul de întâlnire, locul unde poți bea o bere sau da un telefon, dacă ai norocul ca acesta să funcționeze”, scria Cezar Straton în urmă cu câțiva ani.
Acum, „inima cartierului” aproape că a încetat să mai bată, barurile se închid, chioșcurile alimentare și cele de ziare au fost dezafectate sau au devenit culcușuri pentru câini vagabonzi. Până și cerșetorii au fugit dintre pereții care cad și geamurile sparte. Gloria de altădată a apus, sufocată de purici – clienții permanenți ai sălii de așteptare – și nepăsare.
Așa arată Gara Ițcani, sau Suceava Nord cum apare în scriptele funcționarilor indolenți ai Căilor Ferate Române, la 141 de ani de la inaugurare.
„Înainte, gara avea viață. Acum parcă e moartă”
-Doamnă, cred că am greșit!
– Nu, nu e nici o greșeală, e Gara Ițcani.
Acest scurt dialog a avut loc în urmă cu câteva zile între o casieră, în gară mai funcționează doar o singură casă de bilete, și o bătrânică venită la tren.
E imaginea tristă a unei clădiri în jurul căreia s-a construit viața unui cartier timp de zeci de ani. Nici măcar ceața și întunericul nu pot ascunde ceva. Dimpotrivă, amplifică senzația de nesiguranță și dezamăgire.
„Ziua mai e cum e, dar noaptea e urât tare. La ora 21.30 pleacă ultimul tren important, spre Constanța, și apoi e o atmosferă apăsătoare. Am lucrat aici și acum 20 de ani, dar era altfel. Era lume, gara avea viață. Acum parcă e moartă”, a mărturisit una dintre angajatele Gării Ițcani.
Aparatul foto din mână mă dă de gol și un bărbat uscățiv, trecut de prima tinerețe, mă abordează curios. E interesat de ceea ce urmăresc, iar după ce află îmi spune că de vreo șapte-opt ani lucrurile au scăpat de sub control. „Păcat că se pierde un monument. Nu cred că o mai renovează cineva. Mai degrabă se închide decât s-o refacă”, spune gânditor bărbatul, care se recomandă „un individ din sistem și nu vreau să am repercusiuni dacă îmi spun numele”.
Totul se închide
Afacerile și așa slabe din Gara Ițcani au picat cu totul după intrarea în vigoare a noului mers al trenurilor. A fost lovitura pe care gara a primit-o în tăcere, dar care îi poate fi fatală.
În holul principal erau două chioșcuri. Unul a fost demontat de proprietari. Al doilea a fost închis, dar geamul unei uși s-a spart, lăsând cale liberă câinilor ce-și fac veacul în zonă. Seară de seară, câinii se adună și împart rafturile chioșcului, împrăștiind o duhoare grea. Nimeni nu pare să vadă nimic, ca și cum gara e împărăția câinilor vagabonzi.
Barurile au împărțit aceeași soartă crudă. Pe unele s-a pus lacătul greu al falimentului, altele respiră tot mai greu sub povara lipsei clienților. Nici măcar chioșcul de ziare nu a mai avut „adrisanți”, iar cei care încă mai au afaceri în incinta gării se pregătesc și ei de plecare. „Înainte vindeam în jur de 2.000 de pahare de cafea. Acum, abia dacă mai ajung la 700. E foarte slab și mă gândesc să mut automatul într-o zonă cu vad mai bun”, a mărturisit Lucian Mureșan, unul dintre micii afaceriști afectați de scăderea numărului de trenuri care tranzitează Gara Ițcani.
Dacă acum 20 de ani prin Gara Ițcani treceau în jur de 80 de trenuri, anul trecut mai erau prinse în program doar 52 de garnituri de călători. Noul mers al trenurilor a mai modificat ceva, iar din decembrie 2009 alte șapte trenuri au dispărut din orar.
Spații abandonate și mizerie multă
Nici stăpânii gării nu manifestă un interes sporit pentru clădire. Tencuiala cade de pe ziduri, geamuri sparte sau care au dispărut cu totul se văd de la distanță, iar peronul este un fel de teritoriu al nimănui. Copertina peronului este susținută în partea dinspre Dărmănești cu grinzi de lemn, în timp ce apa curge în voie prin burlanele sparte și descompletate. Sala de așteptare miroase îngrozitor și aproape nimeni nu are curaj să intre în ea de frica puricilor. Un geam spart al clădirii a fost înlocuit cu un nailon, paravan în calea vântului și frigului pentru oamenii străzii care se adună aici seară de seară. Și alte spații interioare au fost lăsate de izbeliște. Case de bilete sau vestiare au ajuns depozite de bunuri care nu folosesc nimănui. Călătorii sunt șocați de priveliște și nu-și dau seama ce s-a întâmplat în doar câțiva ani cu această gară. „Eu sunt din Iași, dar locul arată tot mai rău. Păcat”, a spus Vasile, grăbindu-se spre trenul care se pregătea să-l ducă acasă. „E goală, spartă, mizerabilă și urâtă. Asta e tot ce pot spune despre gară”, a mărturisit și Maria Drăghia.
Până și toaleta e încuiată
Degradarea Gării Ițcani a ajuns la un nivel atât de mare, încât până și toaleta este închisă. Deși a fost reabilitată în urmă cu câțiva ani, toaleta nu mai este în funcțiune. Nimeni nu a putut oferi un răspuns coerent. Cert e că în lipsa unui spațiu adecvat, călătorii folosesc direct spațiul din fața ușii.
Imaginea cu câinii care umblă printre fecale căutând de mâncare este terifiantă. Sunt aceiași câini care apoi se plimbă printre puținii călători, aceiași câini care dorm în chioșcul dezafectat din holul principal al Gării Ițcani. Aceiași, aceiași …
Adrese fără răspuns
Problemele din Gara Ițcani nu au apărut peste noapte. Multe dintre acesta au fost semnalate celor care administrează clădirea. Fără folos. Adresele trimise de reprezentanții Postului de Poliție TF Suceava Nord au rămas fără nici o rezolvare.
„Știm că este necesară o reparație capitală sau totală, dar sunt lucruri care se pot remedia cu puțină bunăvoință și spirit gospodăresc din partea celor care o administrează. Sunt mai multe geamuri sparte, inclusiv cel de la ușa postului de poliție. Nici o ușă nu mai are mânere originale, iar fiecare persoană interesată a montat mânere luate de la vagoane. Stația e plină de câini vagabonzi, iar în sala de așteptare sunt purici”, sunt doar câteva din constatările pe care Poliția TF le-a trimis administratorilor Gării Ițcani. Au fost mai multe adrese de acest fel, dar toate s-au dovedit în van.
A fost inaugurată în 1869
Gara de la Ițcani a fost inaugurată pe 28 octombrie 1869, la trei ani după inaugurarea lucrărilor de construire a linieri Cernăuți – Ițcani.
Profesorul Mihai Burduja, un bun cunoscător al istoriei căilor ferate din Bucovina, menționează: „La 28 octombrie 1869 a fost pusă în exploatare și linia Cernăuți-Ițcani, în lungime de 88 km. În felul acesta, coloana vertebrală a ținutului a devenit punte de legătură între căile ferate române și cele austriece, dar pe o mare rută ocolitoare, însumând, de la Viena la Ițcani, 1075 km. Se apreciază că tânărul împărat Franz Iosef ar fi fost susținătorul convins al construirii de căi ferate pe teritoriul bucovinean, el fiind impresionat de bogățiile naturale și de pitorescul locurilor, în timpul călătoriei făcute în Bucovina, în anul 1851”.
Carte de vizită pentru Imperiul Austro-Ungar
Gara Ițcani și-a luat denumirea după cartierul în care a fost construită clădirea. Profesorul Neculai Moscaliuc scria despre Gara Ițcani: „Noua localitate fiind la frontiera cu România, administrația căilor ferate austriece a ridicat această gară, destul de grandioasă, la acea vreme, tocmai pentru a fi o carte de vizită a Imperiului Austro-Ungar. În jurul gării s-au construit locuințe ale feroviarilor, pe lângă cele ale industriașilor care au provenit din colonia de germani ce s-a stabilit în anul 1784”.
Gara a purtat numele Ițcani până în 1939, când a fost înlocuit cu denumirea „Aron Pumnul”, iar din 1944 s-a revenit la denumirea inițială.
Din 1963 se numește Stația CF Suceava Nord, iar ultimele lucrări importante pentru refacerea clădirii datează de acum 50 de ani.
