1. Lumânarea de Înviere
În noaptea Învierii, fiecare gospodar sau gospodină, fiecare ins, mic sau mare, tânăr sau bătrân, care ia parte la Înviere trebuie să aducă cu sine și o lumină pe care o aprinde și o ține aprinsă în tot timpul săvârșirii Sfintei Învieri. După Înviere, fiecare se întoarce cu lumina aceasta, numită în cele mai multe părți lumina Învierii, aprinsă acasă. După ce pășesc peste prag, se închină, iar apoi sting lumânarea în grindă, afumând-o pe aceasta în semnul crucii. După numărul acestor cruci se socotește numărul anilor de când e casa sau câți ani s-a trăit în ea.
Lumânarea e păstrată cu cea mai mare sfințenie tot anul pentru a o avea la îndemână și a o putea aprinde la întâmplări primejdioase. În unele zone, cu lumina Învierii se afumă vitele. În Banat există datina să se folosească lumina aceasta și de către fetele cele mari pentru a fi bine văzute când se duc la jocuri. Când rostește preotul întâia oară cuvintele Hristos a Inviat!, fetele bătrâne care asistă la Înviere șoptesc: Eu să joc înainte, pentru a se mărita. Tot atunci, vânătorii zic: Vânat prind, iar pescarii: Pește prind, în credința populară existând tradiția ca, rostind cuvintele, vor avea în decursul anului spor la vânat și la pescuit.
2. Crucea
Este simbolul iubirii lui Dumnezeu pentru oameni, simbolul jertfei lui Iisus Hristos pentru salvarea omenirii. Crucea a fost declarată ca simbol al creștinătății de către împăratul Constantin, în cadrul Consiliului de la Niceea, în anul 325 după Hristos.
3. Ouăle „roșii”
Ouăle simbolizează mormântul lui Iisus Hristos, care s-a deschis la învierea sa din morți. De aceea, când sparg ouăle prin ciocnire, dar și când se salută creștinii își spun: „Hristos a înviat! Adevărat a înviat!”. Culoarea roșie a ouălor simbolizează sângele lui Iisus care s-a scurs pe cruce pentru mântuirea lumii. Există credința ca cei care ciocnesc se întâlnesc pe lumea cealaltă. Ouăle simbolizează și reîntinerirea, primăvara. În Egiptul antic, oul era simbolul legământului vieții și reprezenta, totodată, sicriul ori camera mortuară. În tradiția populara de la noi, ouăle de Paști sunt purtătoare de puteri miraculoase: vindecă boli, protejează animalele din gospodărie, te apără de rele.
Originea colorării ouălor se pierde în negura epocii precreștine, din timpurile când Anul Nou se sărbătorea la echinocțiul de primăvară. Ele erau date în dar, ca simbol al echilibrului, creației și fecundității. Și la romani, colorate în roșu, ouăle făceau parte dintre darurile sărbătorii lui Janus și erau folosite la diferite jocuri și ceremonii religioase. Obiceiul colorării ouălor s-a transmis creștinilor și este încă practicat mai ales la popoarele Europei și Asiei. Spre deosebire de alte țări ale Europei, unde obiceiul s-a restrâns sau a dispărut, la români a înflorit, atingând culmile artei prin tehnică, materiale, simbolica motivelor și perfecțiunea realizării.
Ouăle „încondeiate” („împistrite” sau „muncite”) s-au constituit, la români, într-o mărturie a datinilor, credințelor și obiceiurilor pascale, integrându-se între elementele de o deosebită valoare ale culturii spirituale populare, care definesc particularitățile etnice ale poporului nostru. Folclorul conservă mai multe legende creștine care explică de ce se înroșesc ouăle de Paști și de ce ele au devenit simbolul sărbătorii Învierii Domnului. Cea mai răspândită relatează că Maica Domnului, care venise să-și plângă fiul răstignit, a pus coșul cu ouă lângă cruce și acestea s-au înroșit de la sângele care picura din rănile lui Isus. Domnul, văzând că ouăle s-au înroșit, a spus celor de față: „De acum înainte să faceți și voi ouă roșii și împestrițate întru aducere aminte de răstignirea mea, după cum am făcut și eu astăzi”.
Ciocnitul ouălor semnifică sacrificiul divinității primordiale și se face după reguli precise: persoana mai în vârstă (de obicei bărbatul) ciocnește capul oului de capul oului ținut în mână de partener, în timp ce rostește cunoscuta formula , la care se răspunde .
Pasca
Gospodinele coc, o singură dată pe an, de Sfintele Paști, pasca. Aceasta are o formă rotundă, pentru că se crede că scutecele lui Hristos au fost rotunde. Având la mijloc o cruce, pasca este împodobită pe margini cu aluat împletit.
Mielul
Mielul îl simbolizează chiar pe Iisus Hristos, care s-a jertfit pentru păcatele lumii și a murit pe cruce ca un miel nevinovat. Mielul este simbolul lui Iisus în întreaga tradiție creștină. Rugăciunile pentru binecuvântarea mieilor datează din secolul al VII-lea. Ulterior, mielul fript a devenit un fel principal pe masa de Paște a tuturor creștinilor. În Europa sunt foarte populari și mieii din unt, paste sau zahăr.
Iepurașul
Se presupune că Iepurașul de Paști își are originea în credințele pre-cristiane ale fertilității. Iepurele, cel mai fertil animal, era văzut ca un simbol al renașterii întregii naturi în această perioadă a primăverii. Prima apariție a iepurașului ca simbol al Paștelui a avut loc în Germania, apărând menționat în cărți în jurul anului 1500. Primii iepurași comestibili au fost făcuți tot în Germania, la începutul secolului 17, din aluat și zahăr. În America, tradiția iepurașului de Paști care aduce cadouri ouă vopsite copiilor cuminți a fost adusă de emigranții germani. Astfel, iepurașul de Paști a fost alăturat lui Moș Crăciun în inimile copiilor din lumea întreagă. (Surse: Paște Ortodox, Sfintele Paști, Sărbătorile la români, vol. II, Ed. Fundației Culturale Române, București, 1994)
