Simboluri pascale



Simboluri pascale
Simboluri pascale

Crucea – simbolizează crucificarea, opusul învierii. Totuși, la consiliul de la Nicaea, în anul 325 i.H., Constantin a decretat ca întocmai crucea să fie simbolul oficial al creștinismului. Crucea nu este numai simbolul pascal, ea este utilizată foarte mult și de biserica catolică, ca simbol al credinței. Iepurașul – nu este o inovație modernă și simbolizează fertilitatea. Simbolul provine încă din vremea festivalurilor păgâne de Eastre. Simbolul pământesc al zeiței Eastre era iepurele. Germanii au adus cu ei simbolul iepurașului pascal în America. Numai după războiul civil devine răspândit ca fiind simbol creștin. De fapt sărbătoarea Paștelui nu era celebrată în America până la acea dată.
Oul – simbolizează învierea. Ouăle roșii aveau menirea de a ține răul departe și simbolizau sângele lui Hristos.
Mielul – reprezintă victoria vieții asupra morții. Îl simbolizează pe Mântuitor care S-a jertfit pentru păcatele lumii și a murit pe cruce ca un miel nevinovat. Mieii sunt membrii turmei lui Dumnezeu.
Măgarul – crucea albă de pe greabăn, măgarul o are grație faptului că L-a adus pe Iisus la Ierusalim în Duminica Floriilor.
Fluturele – simbolizează viața lui Iisus: omida reprezintă întruparea omenească; coconul este moartea trupească, fluturele simbolizează Învierea.
Păunul – este simbolul vieții veșnice, deoarece în trecut se credea că este nemuritor.
Pasca – se coace de către gospodinele creștine numai o dată pe an, de Sfintele Paști. Ea are o formă rotundă pentru că se crede că scutecele lui Hristos au fost rotunde. Având la mijloc o cruce, pasca este împodobită pe margini cu aluat împletit. În momentul în care se pune în cuptor, femeile de la țară fac semnul crucii cu lopata pe pereții cuptorului, spunând: „Cruce-n casă, Cruce-n piatră, Dumnezeu cu noi la masă, Maica Precistă pe fereastră”
Lumânarea de Înviere – este cea care în noaptea învierii fiecare credincios o poartă în mână și pe care o va aprinde din lumina adusă de preot de pe masa Sfântului Altar. Această lumânare este simbolul Învierii, al biruinței vieții asupra morții și a luminii lui Hristos asupra întunericului păcatului. Mulți păstrează restul de luminare rămasă nearsă după slujbă și o aprind în cursul anului în cazul în care au un mare necaz în casă.


Simboluri pascale
Simboluri pascale
Simboluri pascale
Simboluri pascale