Simbolismul Laudelor bisericești

Fiecare dintre cele șapte Laude zilnice au anumite înțelesuri istorice sau simbolice. Ele sunt puse în legătură cu unele evenimente sau momente din istoria sfântă a mântuirii, pe care le comemorează zilnic sau le simbolizează, împrospătându-le astfel în amintirea noastră și făcându-ne să ne aducem aminte totdeauna de ele. Ele corespund totodată unei nevoi psihologice a credincioșilor (îndeosebi a celor mai zeloși), de a-și aduce aminte necontenit de Dumnezeu și a I se ruga în momentele mai importante ale fiecărei zile din viața noastră religioasă.
Astfel, Vecernia se aduce ca o mulțumire la sfârșitul zilei, pentru că am ajuns cu bine la apusul soarelui și pentru că am adăugat încă o zi la vârsta noastră. Ea ne aduce totodată aminte și de răstignirea și punerea Domnului în mormânt, care a avut loc spre seară.
Pavecernița este slujba prin care cerem de la Dumnezeu ajutor și pază pentru trecerea în pace a nopții care începe, rugându-L să ne dea odihnă netulburată și să ocrotească somnul nostru de primejdii, de năluciri și de ispitele păcatelor, care ne pândesc mai ales noaptea, din întuneric. Ea ne duce cu gândul la moarte – noaptea vieții – care este închipuită prin întunericul nopții și pentru care ne rugăm lui Dumnezeu să ne ajute să o întâmpinăm pregătiți și fără teamă. Ne aduce aminte totodată de coborârea la iad a Mântuitorului, cu sufletul și cu Dumnezeirea, spre a-i slobozi pe cei din veac legați.
Miezonoptica sau rugăciunea de la miezul nopții este expresia nevoinței monahale și pustnicești a privegherii (slujbei de noapte) și totodată simbol și imitație a laudei necurmate pe care îngerii o aduc pururea lui Dumnezeu, în Ceruri. Ea ne aduce totodată aminte de începutul Pătimirilor Domnului (prinderea Lui în grădina Ghetsimani și aducerea la judecată), dar și de Învierea Lui, precum și de judecata din urmă.
Utrenia exprimă primele gânduri ale sufletului credincios, îndreptate către Dumnezeu, după scularea din somnul nopții, cuprinzând mulțumirea pentru trecerea în pace a nopții și rugăciunea pentru trăirea cu folos și cuviință a zilei care începe. Ea ne aduce aminte de Pătimirile îndurate de Domnul, de la miezul nopții până la ziuă (ducerea Lui de la Ana la Caiafa, scuipările și lovirile etc.).
Ceasurile de rugăciune (I, III, VI, IX) cuprind rugăciunea adusă lui Dumnezeu în momentele cele mai de seamă ale zilei(începutul zilei, al doilea sfert din zi, miezul zilei și ultimul sfert al zilei), simbolizând astfel lauda necurmată pe care Puterile Cerești o aduc lui Dumnezeu în tot timpul. Revenind din trei în trei ore, prin multiplii cifrei trei, ele au și un simbolism trinitar, exprimând lauda neîncetată adusă de Biserica pământească Sfintei Treimi și aducându-ne aminte, totodată, de evenimentele din istoria Pătimirilor Domnului, întâmplate la ceasurile respective (judecata în fața lui Pilat și osândirea la moarte, răstignirea și moartea pe cruce).
Ceasul al nouălea încheie serviciul divin public al fiecărei zile liturgice, care începe cu Vecernia și se termină cu Ceasul al nouălea.
Serviciul divin zilnic al celor șapte Laude este completat, desăvârșit și încununat de slujba Sfintei Liturghii, care se săvârșește după Ceasul VI, sau de Obedniță (Tipica sau Prânzândă), în zilele în care nu se săvârșește Sfânta Liturghie.
(Preot Prof. Dr. Ene Braniște, Liturgica specială, Editura Basilica, București, 2016, pp. 38-41)
(Doxologia.ro)